Obține rapid personalul specializat și spațiile de lucru necesare afacerii tale
- Adriana Popescu
- 7 decembrie 2022, 15:20
Lipsa personalului precum și a spațiilor de depozitare reprezintă doua dintre cele mai mari și mai des întâlnite probleme cu care afacerile de tip retail dar și cele în cadrul cărora de dorește realizarea unui volum mare de produse, se confruntă.
Dacă în unele cazuri, când vorbim de producție, aceasta se poate realiza într-un spațiu ceva mai mic, sunt necesare și spații auxiliare precum cele necesare depozitării materiilor prime dar și a produselor finite. Cu toate acestea, achiziția și realizarea de hale și depozite pot implica uneori costuri ridicate. Pe de altă parte, există și situații în care nu se poate realiza achiziția terenurilor necesare chiar în apropierea centrelor de producție. Există de asemenea și o lipsa de personal în unele domenii de activitate, în timp ce în alte cazuri, exista perioade în care este nevoie de o suplimentare a personalului, precum sărbătorile de iarna sau evenimente naționale sau locale importante. Luând că și un exemplu un supermatket dintr-un oraș mare, care este și un cunoscut centru turistic, perioada de iarnă poate fi foarte aglomerată. Atât localnicii cât și turiștii veniți din numeroase zone ale țării se pot afla în zona în lunile de iarna și astfel, vor realiza și achiziții constante, de produse de consum și nu numai. Este clar că în aceasta perioada, supermarket-ul trebuie să aibă deja stabilite stocuri suplimentare pentru anumite produse, eventual un număr mai mare de angajați pe aceeași tura și chiar să-și prelungească și programul de funcționare dacă se constată că este nevoie. Astfel, vă necesita și un spațiu de depozitare suplimentar sau alternativ, asigurarea livrării stocurilor necesare din depozitele zonale. În ajutorul companiilor din domeniile în care exista nevoia de personal operațional și spații de depozitare vin firmele care se ocupă în mod exclusiv de asta, care dispun atât de angajați cu experiență cât și de spații de depozitare, în anumite zone ale țării. Numim acest tip de procese externalizare servicii logistica. Procesele ce pot fi realizate de personalul închiriat por fi următoarele: - Aranjarea mărfii în magazine, în scopul vânzării - Descărcarea mărfii din camioane în depozitele magazinului - Mercanitizarea produselor, adică aranjarea acestora pe rafturi, pe categorii, marca sau în orice alta ordine dorește clientul - Securizarea produselor - Aranjarea produselor pe rafturi, proces ce face referire la aranjarea acestora în mod constant,că de exemplu atunci când o parte din stocul de la raft se cumpără iar produsele ramase sunt împărțite. Prin aranjare, se aduna la un loc și se organizează corespunzător - Instalarea echipamentelor, mobilierului și a altor elemente din cadrul unui magazin ce are legătură cu mercantizarea și aranjarea de produse pe rafturi - Pregătirea unui magazin pentru deschidere, aici incluzând și aspecte ce țin de aspectul interior sau experior al magazinului precum și diverse sisteme din cadrul său Alături de companii din domeniul vânzărilor cu amănuntul, asemeni magazinelor precum și celor de producție, și în diverse alte domenii pot exista uneori perioade în care este nevoie de surplusuri, fie de personal, fie de alte inputuri. Companiile din domeniul financiar sau utilități reprezintă două dintre multele exemple ce pot fi oferite. Personalul poate fi utilizat și pentru a realiza campanii de promovare sau de alt tip, prin procese precum împărțirea de pliante sau articole promoționale. Fiecare firmă poate dispune de angajați ce sunt pregătiți în anumite domenii și pentru anumite sarcini ceea ce înseamnă și că aceștia pot opera doar în acele domenii. Astfel, cei ce au nevoie de suplimentări de personal trebuie să aleagă o firmă care le poate oferi angajați instruiți în domeniul lor de activitate, care să cunoască foarte bine procesele specifice activității. Revenind la ideea unui supermarket sau pe de altă parte o firmă de producție, în perioadele aglomerate, când sunt mai mulți clienți decât de obicei sau când există o cerere mai mare, este foarte posibil ca personalul permanent să nu facă față și astfel, să se înregistreze pierderi și intarzireri în livrarea comenzilor. Acestea pot fi mai costisitoare decât varianta suplimentarii personalului, de aceea, această din urmă variantă este deseori aleasă de multe firme. Prin buna gestionare a unui spațiu de vânzare sau de producție, ne asigurăm că un client vă găsi mai ușor produsele dorite și astfel va realiza mai rapid cumpărăturile, fiind evitate atât aglomerația din magazine cât și posibilitatea că unii clienți să aleagă alt magazin care poate fi mai puțin aglomerat sau alternativ, producția se va realiza mai rapid, mai eficient, poate chiar și cu costuri mai scăzute, clienții primesc mai rapid produsele dorite iar în consecință, profiturile și satisfacția clienților vor creste. Nu sunt puține cazurile în care, datorită unei aranjări ineficiente a produselor pe rafturi, clienții nu găsesc mereu ceea ce caută și totodată, din cauza faptului că nu există nici personal suficient, nu pot afla cu exactitate daca ceea ce vor mai este în stoc sau nu și renunță la anumite produse. Vorbind despre cele alimentare precum fructe, legume sau preparate, care au termene de valabilitate scurte, dacă nu se pot vinde în timp util, trebuie aruncate, rezultând pierderi pentru magazine. În implementarea corectă a proceselor mai sus menționate pentru serviciile logistice, un rol important îl joacă și tehnologia. Există diverse echipamente și soluții software prin care inventarierea și aranjarea produselor pe rafturi, clasificarea informațiilor și datelor se pot realiza mult mai ușor și de asemenea, mult mai precis.