Oana Zăvoranu, prima reacție în scandalul divorțului. Ce le-a transmis vedeta fanilor 

Oana Zăvoranu, prima reacție în scandalul divorțului. Ce le-a transmis vedeta fanilor  sursă foto: Arhiva EvZ

Problemele se țin scai de Oana Zăvoranu. După ce mai mulți creditori au acționat-o în instanță și câștigă pe bandă rulantă procesele, iată că se pare că până și soțul ar fi părăsit-o.

Alex Ashraf a fost surprins alături de o brunetă luând masa, iar apoi mergând la ea. Ulterior, în cursul aceleiași zile, Oana Zăvoranu a intervenit și l-a chemat pe Alex pentru a-l săruta în mașină în fața paparazzilor. Cert este că apoi vedeta a postat pe Instagram un mesaj din care speră ea să lămurească toată situația. „Știi că esti inima mea, da? Doar noi doi!” a scris vedeta la un story. Dacă sunt sau nu tulburi apele în cuplul Oana Alex, acest lucru numai timpul îl va decide. Cert este că până una alta amândoi sunt executați silit de o bancă unde se pare că au de dat bani.

Oana Zăvoranu este asaltată de probleme din toate părțile

Iar în ceea ce o privește pe Oana, aceasta are multe alte probleme cu creditorii care ar fi ajutat-o să își pună pe picioare clinica medicală. Sute de mii de euro ar avea de dat Zăvo tuturor celor care se pare ca le-ar fi cerut la un moment dat bani. Iar în acest moment, vedeta pare să fi ajuns la fundul sacului, la un moment pe unul dintre story-urile ei chiar spunea că ar vrea să se întoarcă în televiziune, dar să fie plătită pe măsură.

Ne puteți urmări și pe Google News

De altfel, tot legat de situația financiară, și un amanet auto a pus ochii pe Zăvo, asta pentru că se pare că și de acolo a cerut vedeta bani. Nici mașina ei, un bolid de zeci de mii de euro nu pare să îi mai aparțină, pentru că și ea ar constitui parte a unor datorii. Cert este că nici casa din Andrei Mureșanu nu are o situație juridică clară, pentru ea Zăvo se luptă în instanță chiar și la acest moment.