În căutarea unei vieţi noi, oamenii fără casă şi loc de muncă deprind o meserie în atelierul de la Samusocial, învaţă cum să-şi facă un CV şi cum să se poarte la interviul de angajare.

La 10 dimineaţa, pe arşiţă, un bărbat la vreo 60 de ani păşeşte agale pe o străduţă îngustă din zona Piaţa Leu din Bucureşti. Îşi târâie bolnăvicios picioarele şi merge uşor aplecat pe partea pe care-şi duce bocceluţa. După el, alţi doi. Ai zice că se îndreaptă spre acelaşi loc de muncă. Când ajung la mijlocul străzii, intră într-o curte plină de verdeaţă, unde-i aşteaptă "colegii". Pe uşa larg deschisă, tot intră şi ies oameni cu hârtii în mâini.

Până la 5 după-amiaza, oamenii străzii se strâng acasă, pe strada Grozăveşti, la centrul Samusocial, unde câteva asistente sociale zeloase s-au transformat în îngerii lor păzitori.

CV-uri şi scrisori de intenţie

Stomacul gol, bolile, dar, mai ales, singurătatea şi nevoia de a face ceva cu viaţa lor, îi împing la drum în fiecare dimineaţă. Vin din tot Bucureştiul, şi sunt mai bine de 5.000. Nu seamănă cu cei care cutreieră tramvaiele cu mâna întinsă, duhnind a alcool. Unii au studii superioare şi un statut de apărat. Echipele mobile Samusocial îi adună permanent de pe străzi şi-i aduc la centru, unde sunt resuscitaţi psihologic şi hrăniţi.

"Avem grijă să nu fie umiliţi"

Cum cobori scările înguste spre demisol, te izbeşte un miros de amestecuri de vopsele, ipsos şi lemn proaspăt. Măsuţa joasă din centrul atelierului e plină de rigle, pensule, matriţe de metal, hârtie colorată, plastilină, foarfece etc. Câţivă ucenici frământă o cocă mare de ipsos moale. În mijlocul lor, sunt două fete tinere care-i ghidează-asistentele sociale de la Samu. Este atelierul ocupaţional, faza secundă a reabilitării, după consilierea psihologică.

Din stradă, în hotel

Toţi cei care trudesc aici au acelaşi vis: un loc de muncă. "Noi le căutăm joburi. Sunăm la anunţurile din ziare, le spunem în ce ar consta acel loc de muncă, îi învăţăm cum să obţină jobul, mergem cu ei la interviuri, iar dacă se angajează îi monitorizăm, să nu fie umiliţi şi exploataţi, să li se facă contracte legale etc.", spune Elena Adam, coordonator de proiecte.

Georgiana are 24 de ani şi vine "la Samu" de vreo 3 ani. Până la majorat, a stat într-un centru de plasament, apoi s-a mutat în stradă pentru un an. Acum locuieşte cu chirie în Voluntari, printr-un program social, provizoriu însă. După ani de căutări, au venit vremuri mai bune pentru ea. A fost în probe la bucătăria unui hotel, iar până la angajare, mai e un pas. "Am întâlnit nişte oameni extraordinari acolo, în special doamna de la bucătărie, care m-a primit cu braţele deschise. Până acum, mă duceam la interviuri şi îmi spuneau doar «lăsaţi un număr de telefon»".

Dincolo de zâmbetul ei larg, se ascunde multă amărăciune. "Strada e un cuţit cu două tăişuri. Pe de o parte, e senzaţia de libertate, pe de altă parte, obişnuinţa. Te înveţi cu traiul ăla, vrei să primeşti, fără să dai nimic. Chiar dacă, pe alocuri, am mai şi cerşit, am venit şi la Samu şi am făcut voluntariat: am vopsit garduri, am recondiţionat aparatură electrocasnică".

Contabilul programator

În camera alăturată, un bărbat pipernicit, cu mustăţi şi sprâncene groase albite de vreme, ochelari în vârful nasului şi mâinile pline de ipsos, modelează o icoană. Când râde, faţa i se umple de riduri. Până anul trecut a fost contabil la o firmă. De atunci, îşi duce traiul în stradă, pentru că nu-l mai angajează nimeni.

"Mi-am făcut un site, pe care mi-am pus epigramele şi gândurile despre ţara asta. Eu cu mâna mea l-am făcut, am învăţat html, eu l-am indexat Google, eu îl păstoresc", spune bărbatul, care a refuzat să-şi spună numele de teama de a nu fi recunoscut de cei care îl ştiu din vremurile bune. "Am fost la o firmă, am dat un examen pentu programare, l-am luat, dar, când au văzut că şchiopătez, mi-au zis că mă caută ei", spune cu regret. Singurele bucurii care i-au mai rămas gândul la anii 70, când era pilot fluvial pe Dunăre. "Strada e un cuţit cu două tăişuri. Pe de o parte, e senzaţia de libertate, pe de alta, obişnuinţa. Vrei să primeşti, fără să dai." GEORGIANA, fost om al străzii 161 de locuri de muncă au fost intermediate până acum de Samusocial

REABILITARE

"După zece ani, a venit în costum"

Şansele de reabilitare cresc invers proporţional cu perioada petrecută în stradă, au observat cei preocupaţi de soarta oamenilor străzii. "Cunosc persoane care stau în stradă de 15 ani, îi numim cronici. Cu cronicii e mai greu de lucrat, pentru că intervine obişnuinţa. Dacă le dai o bucată de pâine şi un medicament, e de ajuns. Cel mai bine lucrăm cu cei care au o lună-două pe stradă", explică Elena Adam, care are o experienţă de 15 ani în domeniu.

"Am avut un caz, domnu` Iordache. Avea probleme cu un teren, i-am luat avocat, iar după aceea a dispărut. Recent, a venit la mine un domn la costum şi m-a întrebat dacă îl mai recunosc. Am stat puţin şi m-am gândit. I-am recunoscut ochii. Cei ca el te fac să-ţi crească inima de bucurie", continuă Elena. De pe stradă la Psihologie

Un alt caz fericit este cel al lui Răzvan Marin, care, timp de zece ani, a trăit pe străzi, îmbibat de alcool, iar anul trecut s-a apucat de taximetrie şi a absolvit Facultatea de Psihologie, la vârsta de 48 de ani.

"Oamenii ăştia sunt fascinanţi, unii din ei au studii superioare, sunt avocaţi, jurişti, au ajuns în stradă fără voia lor şi s-au apucat de alcool. Dar cum să nu te apuci când asta e singura formă de supravieţuire noaptea, la -30 de grade?", se întreabă Elena Adam.

ACTIVITATE. Atelierul ocupaţional îi face să uite că n-au casă şi job