Oamenii lui El Chapo au evadat din închisoare. S-a petrecut ca în filme

Oamenii lui El Chapo au evadat din închisoare. S-a petrecut ca în filme

Trei traficanţi de droguri mexicani au reuşit să evadeze dintr-o închisoare din Caracas unde erau încarceraţi, a anunţat ministrul venezuelan pentru afaceri penitenciare, Iris Varela. Toți erau cunoscuți ca apropiați ai lui El Chapo.

“Ofer o recompensă celor care ne vor putea oferi piste fiabile care să conducă la prinderea celor trei traficanţi de droguri mexicani evadaţi” , a scris ministrul într-un mesaj pe Twitter, la care a adăugat fotografii ale celor trei infractori.

Ministrul a precizat că cei trei au evadat din La Planta, o închisoare foarte violentă din Caracas închisă în 2012, dar redeschisă cinci ani mai târziu, de această dată ca “centru de reeducare” pentru deţinuţii străini.

Ea nu a oferit niciun detaliu despre modul în care a fost organizată evadarea, nici despre pedepsele la care erau condamnaţi cei trei.

Potrivit organizaţiei Una ventana a la libertad (O fereastră spre libertate), de apărare a drepturilor deţinuţilor, “un comando înarmat a aruncat în aer un zid”, apoi a pătruns în incinta penitenciarului unde i-a căutat pe cei trei prizonieri.

Presa venezueleană a informat că cei trei ar face parte din cartelul mexican Sinaloa, organizaţie ultraviolentă înfiinţată de Joaquin ”Chapo” Guzman, în prezent închis în Statele Unite.

ONG-ul critică frecvent situaţia “haotică” din sistemul penitenciar venezuelean unde grupurile de infractori tind să preia controlul închisorilor.

Un raport al organizaţiei a făcut cunoscut că în 2018 s-au înregistrat 70 de evadări, în cursul cărora au reuşit să fugă 470 de deţinuţi. Autorităţile au prins numai 105 evadaţi, adică 22%, potrivit documentului.

Închisorile vechi, suprapopularea, corupţia şi lipsa personalului, de altfel prost plătit, sunt factori care contribuie la acest fenomen.

 

Ne puteți urmări și pe Google News