În urmă cu două săptămâni, preşedinta Uniuni Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gârbovan, anunţa că susţine ideea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a se înfiinţa o direcţie de anchetare a magistraţilor în cadrul Parchetului General. Ceea ce a suprins în comunicatul UNJR a fost faptul că judecătorii dădeau şi un exemplu pentru care susţin această idee: acela al unui procuror DNA care a deschis dosare penale pe numele a patru judecători din oraşul în care activa, din motive mai degrabă de duşmănii locale, decât legale. Dosarul a fost trimis înapoi de Înalta Curte la procurori şi mai apoi clasat de structura centrală a DNA, pe motiv că fapta nu există. Ceea ce îi îngrijora pe cei din UNJR era că, pe lângă faptul că procurorul care a fabricat dosarul nu a fost penalizat, el a fost promovat în structura centrală a DNA. Dar cine este procurorul despre care vorbeşte Gârbovan în comunicatul de presă?

A încercat să trimită în închisoare judecătorii care i se opuneau

Chiar dacă judecătorul clujean nu îi dă numele, cel mai probabil este vorba despre Ciprian Man (37 de ani), fost procuror şef al DNA Oradea, promovat de Laura Codruţa Kovesi în structura centrală a DNA. Procurorul Man a instrumentat un dosar penal (nr. 37/P/2013) în care i-a trimis în judecată, printr-un rechizitoriu emis în data de 20 august 2014, pe patru judecători de la instanțele din Oradea, respectiv pe judecătoarea Roman Florica de la Curtea de Apel Oradea ( pentru trafic de influență și favorizarea făptuitorului ) și pe judecătorii Vidican Denisa, Cuc Raluca și Galea Ovidiu de la Tribunalul Bihor (pe primele două pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, iar pe al treilea pentru participație improprie la fals intelectual). După trimiterea în judecată, cei patru au fost suspendaţi din funcţii de CSM.

Dosarul a fost restituit la DNA pentru grave carențe de drept material și procesual, printr-o decizie a Curții de Apel Cluj, care a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul a fost preluat de structura centrală a DNA, care a dispus clasarea cauzei, cu motivația că faptele nu există (printr-o ordonanță emisă în data de 6 aprilie 2017). După aceaste fapte de vitejie, patru judecători au fost suspendaţi din funcţie din cauza unui dosar abuziv, Man nu numai că nu a fost sancţionat, ci a fost promovat de Kovesi în structura centrală a DNA. Dar şi mai şocant în acest dosar sunt motivele pentru care el a fost declanşat. Se pare că el a pornit ca o răzbunare în numele judecătoarei Crina Muntean, o apropiată a lui Man, care a condus Secţia Penală a Tribunalului Bihor până în 2013, când a fost schimbată prin votul colegilor ei, acţiune iniţiată de Ovidiu Galea. Munteanu s-a remarcat prin faptul că nu a respins nicio solicitare de interceptare făcută de DNA-ul condus de Man pe plan local şi prin faptul că nu a dat nici măcar o achitare în dosarele procurorilor anticorupţie din Bihor. Răzbunarea lui Man a atins cote atât de absurde încât în 2016 acesta i-a mai fabricat un dosar judecătorului Ovidiu Galea. Motivul? Judecătorul nu a scris în declaraţia de interese că este membru al unei loji masonice. 

Cum încerca un procuror să scape de dovezile discuțiilor cu un infractor

MAN: Auzi? Să ştergi toate mesajele pe care mi leai trimis. De fiecare dată când îmi trimiţi un mesaj după asta să-l ştergi. ROMOCSA: Da, Da …. ştiu ştiu. Am şters deja
MAN: Şi agenda să-ţi fie curată! Da?
ROMOCSA: Da, sigur, staţi liniştit.
MAN: Ce o zis de bani? Până când te aşteaptă?
ROMOCSA: Pai… am mers, am sunat-o pe nevasta lui şi o zis că: „Dragul meu, pe mine nu mă interesează” şi atuncea am venit înapoi să-l aştept pe el să iasă din sală…
MAN: Zi ca ai discutat deja şi într-o oră – două, faci rost de bani…
ROMOCSA: O oră, două…
MAN: Deja am vorbit cu cumnatu’…
ROMOCSA: După aia, după aia..Vin la dumneavoastră sau cum facem?
MAN: Dai un mesaj şi te sun eu…

FOTO: Ciprian Man

Man, procurorul care a alergat o căprioară cu maşina

Man este printre procurorii standard ai Sistemului, care producea dosare pe baza înregistrărilor primite de la SRI şi pe baza denun- ţurilor. El a devenit celebru după ce, la finalul anului 2013, a fost primul procuror care a mulţumit SRI pentru colaborare în instrumentarea dosarelor. Şi ca să ne facem o imagine, trebuie amintit faptul că în 2009, procurorul DNA a fost acuzat de braconaj, după ce un ţăran dintr-o comună din Bihor a sunat la poliţie, noaptea, să anunţe că cineva aleargă cu maşina o căprioară pe câmp. Practic, procurorul Ciprian Man alerga în toiul nopţii o căprioară făcând atâta zarvă încât a speriat oamenii simpli. Este o scenă care poate defini foarte succint modul cum se duce lupta anticorupţie din România. 

Şi-a trimis după gratii mentorul din tinereţe

Se pare că tot din ataşament pentru judecătoarea Crina Muntean, Ciprian Man a mers atât de departe încât să fabrice un dosar avocaţilor Ioan şi Ana Daniela Sava pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi fals. Ioan Sava a avut o relaţie de câţiva ani cu judecătoarea Muntean şi el este cel care i-a făcut cunoştinţă cu Ciprian Man. Se pare că procurorul s-a ataşat atât de mult de judecăt oare încât a devenit gelos pe relaţia acesteia cu avocatul Sava. Dosarul s-a bazat pe denunţul unui infractor condamnat aterior pentru spargeri de locuinţe, Ionel Romocsa. Grav este că denunţul lui Romocsa a fost făcut la instigarea procurorului Man şi cu promisiunea că va scăpa de acuzaţiile dintr-un alt dosar de furt în care era cercetat. Man a mers atât de departe încât i-a cerut prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, schimbarea procurorului care instrumenta dosarul lui Romocsa cu unul apropiat de el.

A reuşit schimbarea procurorului, Romocsa a primit neînceperea urmăririi penale şi dosarul soţilor Sava a mers mai departe. Cristian Ardelean, cel care i-a dat NUP infractorului Romocsa, a fost imediat angajat la DNA Oradea, condus de amicul Ciprian Man. Ioan şi Ana Daniela Sava au fost condamnaţi pe baza denunţului unui infractor, care făcuse o înţelegere cu Man pentru a scăpa de sentința de 3 ani de detenţie cu executare și să ia cu suspendare. Pe lângă abuzul revoltător din acest caz, şocant este că soţii Sava sunt cei la care procurorul a făcut stagiatura la începutul carierei şi în baza recomandă- rilor primite de la ei a ajuns Man magistrat.

Emilian Eva a obţinut un mandat de interceptare minţind

O altă vedetă a Sistemului a fost procurorul ieşean Emilian Eva. Acesta a atins apogeul carierei în 2008, când l-a trimis în judecată pe omul de afaceri Dan Voiculescu în dosarul ICA, dar este acelaşi om care a declanşat şi dosarul medicului Vasile Astărăstoae, fostul preşedinte al Colegiului Medicilor din România. Pe lângă aceste două dosare foarte cunoscute, Eva are şi el „fapte de arme” care frizează absurdul. Procurorului ieşean a reuşit în 2010 un fapt unic în cercetarea penală din România: a ascultat telefonul unui subprefect, Cristian Angheluţă, pe un mandat obţinut pe numele altcuiva.

În 2013, fostul prefect Dragomir Tomaşeschi a depus plângere la Parchetul General, pe motiv că Eva i-ar fi interceptat ilegal convorbirile. Dragomir Tomaseschi, membru al Baroului Iaşi, a fost prefect al judeţului Iaşi în perioada 2009 – mai 2012. În timpul mandatului, procurorul Emilian Eva i-a deschis avocatului un dosar penal pentru trafic de influenţă, finalizat însă cu neînceperea urmăririi penale pentru Tomașeschi.

În timpul cercetărilor, procurorul Emilian Eva a obţinut, în două rânduri, autorizaţie de interceptare a convorbirilor telefonice ale lui Tomașeschi. Potrivit plângerii înaintate de acesta la Parchetul General, procurorul ar fi indus în eroare judecătorii cu privire la unul dintre numerele de telefon care nu i-ar fi aparţinut lui Tomașeschi şi care era folosit, de fapt, de Cristian Angheluţă. Pe acel număr de telefon, Eva a mai încercat în două rânduri să obţină mandat de ascultare de la judecători, dar aceştia îl refuzaseră pe motiv că Angheluţă nu era cercetat în niciun dosar. Probabil văzând că nu îi poate convinge pe judecători, Eva a ales să obţină mandatul de interceptare susţinând că telefonul aparţine prefectului. A reuşit, dar s-a ales cu o plângere penală.

A închis dosarul penal al medicului care îi trata tatăl

Dar a venit anul 2014 şi începutul decăderii pentru Emilian Eva. La sfârşitul lui august 2014, tatăl lui Emilian Eva a murit din cauza unor probleme cardiace. Cu câteva luni înainte, procurorul îi transmisese medicului care se ocupa de tatăl său să depună toate eforturile pentru a-l salva pentru „a fi bine pentru toată lumea”. Dar la ce se referea cu acest bine pentru toată lumea? Medicul Nicolae Tesloianu era cercetat într-un dosar penal din 2011, iar la începutul lui 2014 Eva a făcut presiuni ca dosarul să îi fie transferat. La puţin timp după ce a preluat dosarul medicului, l-a finalizat cu neînceperea urmăririi penale. După moartea tatălui său relaţiile cu medicul ieşean au continuat, iar acesta i-a dat şpagă procurorului sub formă de opere de artă. Foştii colegi de la DNA, care îl achetează acum pe Eva, susţin că, în intervalul noiembrie 2014 – iunie 2015, acesta a tranzacţionat nu mai puţin de 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ.

Eva şi-a tratat depresia cu tablouri primite şpagă

Fostul procuror a fost arestat preventiv între lunile iulie şi octombrie 2015 şi va rămâne în memoria colectivă pentru două declaraţii halucinante. El a declarat în faţa anchetatorilor că a început să devină preocupat de opere de artă pentru a-şi trata depresia în care a intrat după ce a plecat de la DNA, în anul 2014. Practic, vedeta procuraturii din Iaşi susţine că s-a tratat de depresie cu şpagă sub formă de tablouri. O altă declaraţie şocantă a făcut Eva în momentul în care a fost eliberat din arestul preventiv. „Dacă știam condițiile din arestul preventiv, să știți că nu aș fi semnat niciun mandat de arestare, cât puteam să arestez, și niciun mandat de reținere”, a spus procurorul Emilian Eva în octombrie 2015. Aşa a ieşit din scenă unul dintre cei mai duri şi controversaţi procuri ai DNA, un procuror pe care probabil îl bântuie multe dosare făcute în urma unor abuzuri.