Pentru prima dată, oamenii de știință au identificat mecanismul care permite celulelor canceroase să scape de acțiunea sistemului imunitar.
Descoperirea a fost făcută de un grup de cercetători de la Centrul Național al Cancerului din Singapore, care au publicat în acest sens un studiu științific în revista "Nature Communications", informează Il Messaggero.
Profesorul Gopal Iyer, autorul principal al studiului și șeful Departamentului de Chirurgie a Capului și Gâtului de la Centrul Național al Cancerului din Singapore, a declarat că sistemul imunitar detectează și distruge celulele anormale, cum ar fi celulele canceroase, dar în unele cazuri, acestea din urmă "evită" acțiunea imunitară. Acest lucru este posibil prin mecanismul metastazei, procesul prin care celulele canceroase se desprind de tumoarea primară și se regenerează în alte părți ale corpului, făcând cancerul mai dificil de tratat.
Din acest motiv, echipa a decis să studieze debutul precoce al metastazelor, care apare de obicei atunci când celulele canceroase sunt detectate în ganglionii limfatici în imediata apropiere a tumorii primare. Oamenii de știință au identificat apoi, în interiorul tumorilor, prezența celulelor pre-metastatice, capabile să se deplaseze din zona de origine în alte părți ale corpului, trecând prin ganglionii limfatici.
Cercetătorii au observat, apoi, că o proporție substanțială din limfocitele CD8+ - celule care au sarcina de a identifica și elimina celulele anormale (inclusiv celulele canceroase) - erau "epuizate" și incapabile să își îndeplinească rolul protector, datorită faptului că, după ce au fost expuse în mod repetat la cancer, își pierduseră eficacitatea.
"Asemenea unui angajator care își obligă angajații să lucreze non-stop în ture epuizante, cancerul forțează celulele imunitare să lucreze suplimentar, iar acestea din urmă se epuizează, devenind incapabile să funcționeze normal", a afirmat prof. Iyer.
Care este legătura dintre celulele canceroase și celulele imunitare
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că atunci când celulele canceroase și celulele imunitare comunică între ele prin receptori speciali, celulele infectate emit un semnal care este citit de acestea din urmă ca "nu mă mânca".
Celulele imunitare - informează autorul studiului - pot fi parțial "reactivate" prin intermediul medicamentelor inhibitoare din clasa PD-1. Dar, în ciuda acestui tratament, multe dintre ele sunt oricum prea "obosite" pentru a continua să distrugă celulele infectate.
Importanța descoperirii Centrului Național al Cancerului din Singapore constă în demonstrarea faptului că, în ciuda acțiunii cancerului, sistemul imunitar al organismului își continuă activitatea, chiar dacă cu o eficiență redusă. Prin urmare, cercetările au evidențiat că celulele imunitare pot fi întotdeauna reactivate, chiar și în momente secundare.
„Investigațiile noastre indică faptul că putem lupta împotriva cancerului cu un arsenal mai vast de arme", a concluzionat Iyer. (Traducere de Oana Avram RADOR).