Oamenii de afaceri turci: România, mai bună pentru investiţii decât multe state UE

Oamenii de afaceri turci: România, mai bună pentru investiţii decât multe state UE

Oamenii de afaceri turci, care fac parte din Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD), spun că, "pentru investitorii turci, România este o destinaţie pentru investiţii mult mai bună decât multe alte ţări din UE".

TIAD şi-a propus să-şi extindă afacerile în ţara noastră şi să intensifice schimburile economice dintre cele doua ţări. În acest scop, va crea, împreună cu reprezentanţi ai Ambasadei Turciei la Bucureşti şi ai Ministerului Afacerilor Externe un grup de lucru comun care să iniţieze proiecte de cooperare, se arată într-un comunicat al oamenilor de afaceri turci, remis EVZ.

Aceste proiecte vor fi incluse în Planul de Acţiuni al Parteneriatului Strategic dintre România şi Turcia, încheiat în decembrie 2011 la Ankara, de către preşedinţii României şi Turciei. Prin acest parteneriat strategic, se doreşte extinderea schimburilor comerciale româno-turce la 10 miliarde dolari pe an, aproape dublu faţă de nivelul actual.

Cooperarea bilaterală vizează mai multe domenii: politică externă, militar şi de securitate, economie, asigurarea energiei, protecţia mediului, justiţie şi afaceri interne.

Ne puteți urmări și pe Google News

Baconschi: Trebuie să ne ajutăm reciproc

"Este foarte important să semnalăm comunităţii de business turceşti din România că beneficiază de suport total din partea noastră pentru dezvoltarea sănătoasă a afacerilor derulate aici. Trebuie să ne ajutăm reciproc, mai ales pe domenii de maxim interes precum energia şi transporturile. În acelaşi timp, trebuie să identificăm posibilităţi concrete de cooperare, în cadrul unor joint ventures, pe terţe pieţe", spune ministrul de externe, Teodor Baconschi.

"Noi ne considerăm şi turci şi români, suntem foarte optimişti în ceea ce priveşte potenţialul economiei româneşti şi suntem siguri că, pentru investitorii turci, România este o destinaţie pentru investiţii mult mai bună decât multe alte ţări din Uniunea Europeană. Constant invităm investitorii turci să vină aici şi să aducă valoare adăugată la capacitatea de export a României", a declarat, la rândul său, Omer Susli, preşedinte TIAD.

La finele lunii septembrie 2011, în România erau înregistrate 12.388 societăţi comerciale cu capital turcesc. În 2010, companiile cu capital turcesc au înregistrat o cifră de afaceri totală de peste 5 miliarde de euro şi au investit in economia românească peste 2 miliarde de euro.

Turcii, cu ochii pe marile privatizări ale României

Potrivit lui Omer Susli, oamenii de afaceri turci au afaceri în Romania în domenii diverse, de la industria grea până la industria media şi bancară si sunt în continuare interesaţi să demareze afaceri în domenii precum energia, mineritul sau agricultura. "Primim foarte multe cereri din Turcia de la oameni de afaceri care doresc să investească aici şi care sunt foarte interesaţi de marile privatizări din România", a mai precizat preşedinte TIAD.

Turcia este primul partener comercial al României din afara UE şi din cadrul statelor membre ale Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) şi al 5-lea partener în cadrul schimburilor internaţionale totale ale României.

Totodată, Turcia este al patrulea partener la export şi al nouălea la import al României. La finele lunii noiembrie 2011, valoarea schimburilor comerciale româno-turce a fost de 4,3 miliarde de euro.