În toamna lui 1925, Partidul Comunist din România a avut de gestionat procesul răzvrătiților de la Tatar Bunar (foto), judecat de Consiliul de Război al Corpului III Armată Chișinău.

Deși PCdR nu avusese practic nici o legătură cu rebeliunea din sudul Basarabiei, pusă în operă de comuniștii din Ucraina învecinată, comuniștilor din România le-a revenit «sarcina» oficială de a se ocupa de proces.

Cu rare excepții, PCdR nu a putut să-i controleze aproape niciodată pe comuniștii din Basarabia, care «luau lumina» mai de la est.

Cu toate acestea, formal, Comitetul Regional Basarabia depindea de București, astfel că Elek Köblös, secretarul general al PCdR, a trebuit să asigure apărarea «lotului Tatar Bunar».

În septembrie 1924, urmare a evenimentelor, au fost arestate circa 200 de persoană.

După calculele Ajutorului Roșu din România, făcute spre informarea Biroului Balcanic al Ajutorului Roșu Internațional, sumele necesare se anunțau uriașe: avocații cereau un onorariu de 17000 lei pentru fiecare acuzat.

Suma reprezenta aproximativ întregul buget al PCdRpe trimestrul patru al anului 1924, cifrat la 1 025 980 lei, adică 5169,89 dolari.

În cursul lunilor următoare, 107 persoane au fost înaintate spre judecata Consiliului de Război al Corpului III Armată Chișinău, 60 au rămas la Ismail și 30 au fost eliberați.

În toate socotelile partidului, inculpații din lotul Tatar Bunar erau centralizați separat, semn că reprezentau o cheltuială excepțională ce greva bugetul Ajutorului Roșu.

Până la urmă, procesul nu s-a judecat repede, așa cum anticipau liderii PCdR, ci abia un an mai târziu, în toamna lui 1925.

Pentru rezolvarea favorabilă a procesului, Henrich Sternberg, membru al Comitetului Central al PCdR și supervizor al secției române a Ajutorului Roșu, a mers pe cărările bătătorite și prin intermediul avocatului Mihail Cruceanu, a mituit judecătorii militari de la Consiliul de Război al Corpului III Armată Chișinău.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric