Ileana Pomorin are 44 de ani şi trăieşte de peste 10 ani în Germania. Acum femeia îşi caută doi dintre copii, pe care i-a lăsat în grija statului în anii '90 din cauza sărăciei şi despre care spune că au fost adoptaţi fără acordul ei.

Pe fată a născut-o în ianuarie 1996, iar pe băiat în noiembrie 1989, însă din cauza sărăciei în care trăia a fost nevoită să-i lase pe amândoi în spital în Hunedoara, în grija medicilor, până când a reuşit să-şi ia o slujbă. În final însă, cei doi au fost daţi spre adopţie: fata a ajuns în Israel, în noiembrie 1998, iar băiatul a ajuns în Canada.

Românca stabilită în Germania din 1999 susţine că micuţii ar fi fost daţi spre adopţie unor familii din străinătate fără acordul ei şi fără respectarea legislaţiei, femeia susţinând că şi-a vizitat periodic copiii. Dacă despre băiat a reuşit să mai afle între timp câte ceva, despre familia care l-a adoptat în Canada, de fată nu mai ştie nimic de 14 ani, iar autorităţile susţin că e prea târziu şi nu i se pot furniza niciun fel de date.

"Am lăsat-o în spital pentru că mama nu a vrut să mă lase cu ea acasă. Am născut-o în 1996, pe 26 ianuarie. Era frig şi zăpadă mare, mama mea nu m-a lăsat în casa cu ea, că ea era o femeie bătrână şi nu mai avea răbdare cu copiii mici. Eu mă trag dintr-o familie săracă şi nu aveam condiţii pentru ea. La mama eu nu puteam sta, nu lucram nicăieri că era greu pe atunci, fetiţa cu probleme. Nu eram nici căsătorită cu nimeni pe atunci, eram divorţată, dar fata a venit din flori cum se zice. Familia mea era foarte săracă, chiar şi acuma sunt săraci", povesteşte Ileana Pomorin primele zile din viaţa mezinei, care acum are 14 ani.

Femeia spune că a lăsat-o în spital în Orăştie, judeţul Hunedoara şi că cei din spital au dat-o la leagănul din Hunedoara. "Eu am mers pe la ea în spital până când am avut piept să o alăptez, dar în trei zile nu am mai avut lapte pentru că am plâns mult că am ştiut că nu o să o mai văd. Când am auzit ca ea e în Hunedoara, m-am dus cu sora mea în vizită. Era frumoasă, blondă, ochi căprui, albă la faţă şi i-am adus dulciuri, inclusiv pentru alţi copii de acolo", povesteşte ea.

Fata, adoptată în Israel

Ileana Pomorin susţine că a fost de trei ori în vizită la fată, dar a patra oară fata mea nu mai era în centru. "Am întrebat-o pe directoarea leagănului de copii din Hunedoara unde e fata mea şi ei au spus că este adoptată în Israel. Am plâns şi mai mult încât m-am îmbolnăvit cu inima. Vă daţi seama că nimeni nu mi-a spus nimic şi nu am semnat nici un dosar. N-a vorbit nimeni cu mine ca şi cum nici nu existam pe lume, m-am interesat de ea, dar nimeni nu mi-a acordat interes". Femeia spune că a văzut-o pe fată doar în anul în care s-a născut. "Avea vreo cinci luni. În ce an a fost adoptată, asta nu mai ştiu, cei de la Deva ştiu mai multe, pentru că acolo este dosarul fetei mele. Nu mai am informaţii de 14 ani", se plânge ea.

Ultima dată când românca stabilită în Germania a aflat ceva de fata ei a fost pe fugă, când a reuşit să se uite în dosarul de adopţie din Deva. "Am văzut o poză cu ea şi cu înfiitoarea şi era un câine galben lângă ea, fata mea. Dar când am vrut să mă uit la adresă, a pus mâna şi a zis că e secret. De ce, nu ştiu?"

Însă, reprezentanţii de la Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) susţin că fata a fost declarată abandonată prin sentinţă civilă, la data de 05.11.1998. "De aceea mamei nu i-a fost cerut consimţământul. Pe legea 47 (legea veche a adopţiei - n.r.), dacă copilul nu era vizitat mai mult de şase luni de către părinţi era declarat abandonat şi apoi putea fi adoptat. Fata a fost adoptată în anul 1999. În ceea ce priveşte rapoartele postadopţie, la noi figurează că a fost trimis unul, în anul 2002", spun aceştia. Având în vedere că au trecut atât de mulţi ani, cei de la ORA spun că nu mai au informaţii actualizate despre copil şi că, oricum, mama naturală nu poate primi astfel de detalii.

Femeia se apără însă şi susţine că a vizitat-o de trei ori, ultima dată copilul avea cinci luni, iar când a vrut să meargă şi a patra oară, fata nu mai era în centrul unde o lăsase. Pomorin spune că a fost şi a întrebat de fetiţă şi în 1997 şi în 1998 şi în 1999, însă cei de la centru nu au vrut să vorbească cu ea. A reuşit doar să vadă o poză a ei cu mama adoptivă din Israel.

"Doamna de la centrul de copii din Deva, Olariu Lenuţa, mi-a spus să o dau spre adopţie pe fetiţa mea şi eu nu am vrut. Mi-a spus că pot să fiu fericită, cu mulţi bani, dar eu am refuzat. Asta s-a întâmplat în anul 1997, mi-aduc aminte cum a fost ieri. În anul 1999, eu am fost la doamna Olariu Lenuţa la birou şi mi-a spus că eu sunt săracă şi nu am condiţii să-mi cresc fetiţa. Înseamna ca fetiţa mea a fost undeva ascunsă intenţionat, ca să nu o mai pot vizita", se plânge femeia. Băiatul, adoptat în Canada

Pomorin spune că la fel s-a întâmplat şi cu băiatul ei, care acum ar trebui să aibă 21 de ani şi a fost adoptat în Canada. Pe lângă cei doi copii, ea mai are încă o fată, cea mai mare dintre ei, de 24 de ani, care trăieşte în România, este căsătorită şi are doi copii. Cât despre băiatul ei, pe care recunoaşte că l-a lăsat în spital ca să se ducă la Satu Mare să caute de lucru, femeia susţine că ar fi fost adoptat tot fără ştirea ei. "Eu nu am semnat nimica pentru ei doi", spune ea. Din fericire, părinţii adoptivi ai băiatului i-au trimis o scrisoare din care a putut afla care este viaţa copilului ei acolo, în Canada.

Femeia este satbilită din 1999 în Germania, unde s-a şi căsătorit în 2005, însă doi ani mai târziu i-a murit soţul. "După moartea soţului, am pierdut tot, din cauza fetei lui, şi acuma stau în casă de stat în Germania şi trăiesc din ajutor social aici şi dintr-o pensie de văduvă. Mai lucrez pe la femei bătrâne, fac curăţenie şi câştig puţini bani. Meserie nu am făcut din cauza sărăciei, nu am făcut multă şcoală, am numai opt clase", aşa arată viaţa ei acum.

Însă, spune că nu poate trăi cu sufletul împăcat pentru că nu a reuşit să afle de nicăieri dacă fata ei mai este în viaţa, în Israel, dacă e bine, cum e viaţa ei. "Aş vrea să ştiu multe despre fata mea: cum îi merge, cum trăieşte, ce a mâncat astăzi, ca o mamă îmi fac griji. Condiţiile sunt convenabile la mine, dar tot degeaba, n-am să o mai văd niciodată. Nu ştiu cum trăieşte şi ce viaţă are ea acolo, sper în viaţa mea să o văd măcar odată şi să-mi spună: "Mamă, mie îmi merge bine". Sper, iar hotărârea ar trebui să fie a ei, la cine vrea să stea. Pentru toţi banii din lume nu o dădeam şi nici pe fratele ei. Viaţa mea mi se pare un nimic pentru mine, nu este dreptate în România, nu ai nici o şansă. Dacă eşti cu ceva trepte în sus ai câştigat", se caină femeia.

Cei de la ORA susţin însă că românca şi-a pierdut orice drept asupra copiilor ei în momentul în care i-a abandonat. "Mama nu a mai vizitat copiii şi aceştia au fost declaraţi abandonaţi şi între timp au fost încheiate şi adopţiile lor. Din păcate, nu mai are dreptul să aibă acces la informaţii legate de ei", conchid aceştia.