Potrivit echipei președintelui Hassan Rouhani, Iranul are nevoie de minimum 60 de miliarde de dolari pe an pentru a acoperi „cheltuielile de bază”.

Este vorba de banii necesari pentru a plăti salariile serviciilor militare, de securitate și civile, plata pensiilor pentru circa 1,2 milioane de veterani, alocații pentru familiile martirilor și semimartirilor (sic!), banii pentru menținerea pe linia de plutire a regimului Assad de la Damasc, și bani pentru păstrarea activă a grupurilor de „clienți” precum Hezbollah în Liban, Forțele de Mobilizare Populară din Irak, și Jihadul Islamic și Hamas în Gaza, arată o analiză a Gatestone Institute.

Echipa lui Rouhani a calculat că din suma necesară, poate obține jumătate de pe urma exporturilor de petrol, în ciuda sancțiunilor impuse de administrația Trump.

Un plus de 5 miliarde de dolari ar putea fi obținut prin triplarea prețului carburantului pe teritoriul țării.

Pentru a evita noi răzmerițe la scară națională, precum cele care au zguduit Iranul iarna trecută, au fost amânate creșterile de prețuri la alte servicii publice, precum apa și electricitatea.

Conform unei propuneri făcute anul trecut Uniunii Europene de către ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, Teheranul speră să obțină o linie de credit de 15 miliarde de dolari pentru Iran, în așteptarea ridicării sancțiunilor.

Restul ar fi trebuit, conform unor surse de la Teheran, să fie acoperit de o linie de credit de 5 miliarde de dolari deschisă de Rusia și de o serie de împrumuturi negociate cu băncile europene.

Și totuși...

Pentru a strânge fondurile necesare, Zarif a făcut turul mai multor capitale asiatice și europene, obținând mai mult promisiuni.

Apariția coronavirusului ar putea totuși schimba atitudinea negativă a Japoniei, Chinei, Germaniei și Franței. Noul mesaj al Teheranului este că Iranul are nevoie de ajutor umanitar în lupta cu epidemia, pentru a împiedica moartea unui număr mare de iranieni.

Primul semn că mesajul ar putea funcționa a venit luni, atunci când Germania a anunțat că a stabilit pentru Iran o linie de finanțare de 5 miliarde  de dolari prin intermediul UE, pentru a asigura echipamentele și produsele medicale necesare luptei cu coronavirusul.

Inițiativa germană, care ar urma să se desfășoare prin intermediul unui mecanism financiar numit Instex, conceput pentru a ocoli sancțiunile americane, este clar destinată testării terenului.

Va obiecta Washingtonul, impunând măsuri de retorsiune împotriva băcilor implicate în mecanismul Instex, așa cum președintele Trump a amenințat în mai multe rânduri?

Dat fiind că suma despre care e vorba este mică și limitată la produse medicale, care oricum nu sunt supuse sancțiunilor, Washingtonul ar putea alege să se facă că nu vede.

Neavând chef să se certe cu partenerii europeni în acest moment incert, Washingtonul a reînnoit derogările sancțiunilor care interzic cooperarea cu Iranul în anumite domenii nucleare.

Această măsură, prevăzută în „acordul nuclear” sau JCPOA, are o valoare mai mult simbolică. În acest cadru, Moscova are dreptul de a organiza transferul a jumătate din rezervele din rezervele de uraniu îmbogățit peste 5% către instalații aflate pe teritoriul rusesc, ceea ce președintele Vladimir Putin ezită să facă.

Clauza JCPOA permite și Chinei să restructureze centrala nucleară iraniană de apă grea de la Arak, ceea ce, după patru ani, nu s-a produs încă din cauza reticențelor Beijingului.

Totuși, acceptarea primei operațiuni Instex și reînnoirea derogărilor ar putea avea două rezultate care s-ar putea să nu fie pe placul Washingtonului.