În seara zilei de 10 martie 1793, la îndemnul lui Danton („Să fim îngrozitori pentru a împiedica poporul să fie îngrozitor”), adunarea revoluționară înființează un Tribunal Penal Extraordinar.
Acesta va fi numit ulterior „Tribunal Revoluționar”. Va avea scopul de a „judeca fără apel și fără recurs conspiratorii și contrarevoluționarii”.
Un tribunal excepțional fusese deja instituit pe „conspiratorii din 10 august 1792”. Acesta fusese însă dizolvat pe 29 noiembrie 1792, odată sarcina sa îndeplinită.
Noul tribunal va deveni o unealtă a Marii Terori, până la căderea lui Robespierre. Sediul săi va fi în vechiul Parlament, dizolvat în 1790, pe Île de la Cité.
La început, a fost o instanță modestă, cu cinci judecători, doisprezece jurați, un acuzator public și doi substituți numiți de Adunare.
Nu va dura mult, însă, până când va deveni o administrație masivă și greoaie, sub autoritatea acuzatorului public Antoine Quentin Fouquier-Tinville, în vârstă de 45 de ani.
În fapt, va fi o colosală „birocrație a morții”.
Citiți continuarea în Evenimentul Istoric.
Recomandările noastre
