De atunci Lancea Destinului, consacrată de sângele lui Iisus, dădea sorţi de izbândă purtătorului ei, în luptă, oricât de nefavorabilă ar fi fost situaţia.
Lancea Destinului a avut o istorie furtunoasă şi îndelungată. A fost în mâna împăratului Traian, numai aşa a putut cuceri Dacia, apoi în cea a lui Constantin cel Mare, adusă de mama sa Elena. La conciliul ecumenic de la Niceea, din anul 325, în faţa împăratului a mers cel mai bun militar roman, Rufus Publius Cato, purtând Lancea Destinului şi un scut cu „crux immissa”. Lancea Destinului a fost în mâna Sf. Mauritius, primul cavaler creştin, apoi, din nou la Roma şi de aici la cavalerii cei puri, la catari. Care nu au pierdut bătăliile niciodată, oricât de disperate ar fi fost. Totuşi, un trădător a furat relicva nepreţuită şi neputând să iasă cu ea din castelul Montségur, a îngropat-o în mare taină. În câteva zile, catarii au fost învinşi.
În anul 1938, Lancea Destinului a fost găsită în Sudul Franţei, în excavaţiile făcute printre ruinele castelului Montségur, de către arheologul dr. Otto Rhan, la ordinul special a lui Hitler. De atunci armatele germane au repurtat victorie după victorie, unele neaşteptate şi surprinzătoare.
La 11 decembrie 1942 un commando american OSS fură Lancea Destinului, artefactul care dădea succes militar sigur, aşa spune legenda, din Bârlogul Lupului din Berlin. Mărturia căpitanului OSS, depusă la notar, arată că membrii commandoului, îmbrăcaţi în uniforme de ofiţeri Waffen SS, au pătruns pe coridoarele subterane ale bunkărului führerului.
Recomandările noastre
