Scrisoarea era de la un necunoscut, un egiptean bogat care spunea că a fost salvat de către centurion de tâlharii de pustiu djete, care îi atacase caravana. Şi ca mulţumire a găsit de cuvinţă să-i trimeată o sumă mică, neînsemnată, doar 30 de talanţi, de imperiali, de monede de aur. Şi un inel găsit în pustiu, dar care are o mare putere de protecţie. Longinus îşi amintea vag de episod. Cu vreo trei ani mai înainte patrula cu oamenii lui spre părţile perşilor şi, într-adevăr, a scăpat de tâlhari o caravană. Cu inelul este altă poveste, o să v-o spun altădată, dacă o să cred de cuvință, taina fiind mare și niciodată dezvăluită.
Cornelius nu a mai stat să vadă ce şi cum, ci a chiuit ca un copil şi a fugit să-i ducă banii fierarului cel şchiop. O lună de zile a durat „fabricarea” Lăncii Destinului, pentru că despre ea este vorba! Când a fost gata, centurionul a rămas mut de admiraţie. Sulița era o hasta, nu un pilum, nu era grea deloc, dar trecea prin orice scut, sau armură şi tăia orice sabie sau lance.
Cu această suliță, numită de unii lance, Cornelius Longinus pune capăt suferinţelor Mântuitorului care se chinuia îngrozitor răstignit pe crucea Lui. L-a împuns în partea dreaptă de a țâșnit apă, adică limfă, şi sânge. Acesta este adevărul, sigur, în dogmă este altfel, multe sunt altfel. Legenda spune că bunul Iisus s-a uita la Longinus şi a spus: „Mulţumesc!” Apoi a spus ultimele lui cuvinte către Tatăl lui. Longinus s-a creștinat și este astăzi pomenit ca un Sfânt în Biserica Universală, în Ortodoxie și în Biserica Armenească.
Recomandările noastre
