De pe terasele caselor, de la ferestre, mii de arabi îi ţinteau cu mitraliere şi puşti. Nimeni nu a tras!
Jamal, după cum mi-a povestit el însuşi, avea 16 ani atunci. La o cafea adevărată făcută după modelul yemenit, în ţara cafelei, yemenitul mi-a istorisit că era şi el la o fereastră şi l-a ţintit pe Mitchell cam o jumătate de minut. Ofiţerul englez avea pieptul plin de decoraţii, Jamal avea o carabina Garand, o armă americană minunată. Dar l-a oprit curajul scoţianului şi muzica... nimeni nu a tras. “Parcă eram vrăjiţi, parcă toţi eram copii şi făcusem o poznă, iar acum părinţii se întorceau acasă. Britanicii au făcut multe (bip) dar au făcut şi lucruri bune. În primul rând ne-au învăţat... engleza”, a râs Jamal.
Istoria a considerat intrarea lui Mitchell în Aden ca ultima bătălie colonială britanică. O bătălie fără nicio victimă!
Mitchell este propulsat pe platourile televiziunilor, iar ziarele scriu numai de el. Un om nu prea înalt, bine, un ofiţer, dar cuvintele lui cuceresc inimile. După zeci de ani de prostii, de nimicuri, el vorbeşte din nou despre onoare, datorie, curaj şi obligaţiile faţă de ţară. Dar gloria aceasta mediatică nu este văzut cu ochi buni de superiorii săi. Mitchell se retrage, onorabil, din armată!
Imediat i se deschide o carieră politică, devine membru al Parlamentului. Dar, este mâncat de viu de către "oamenii politici". Normal! Cine are nevoie de cinste, onoare, responsabilitate, patriotism, în politică!
Recomandările noastre
