Iubitorii sporturilor de iarnă vor putea practica săniușul în plină vară. Mai exact, proiectul, care face parte din programul „Poiana Brașov – stațiunea celor patru anotimpuri”, a fost aprobat pentru construire.
Iubitorii sporturilor de iarnă vor putea practica săniușul în plină vară. Consiliul local brașovean a aprobat studiul de fezabilitate pentru construirea unei piste pentru sania de vară, care va fi situată în partea stângă a pârtiei Bradul și va avea o lungime de 990 de metri.
Proiectul construirii saniei de vară face parte din programul „Poiana Brașov – stațiunea celor 4 anotimpuri”, prin care municipalitatea își propune să creeze puncte de interes care să facă stațiunea atractivă și în afara sezonului de schi.
Poiana Brașov va oferi turiștilor o experiență de neuitat
Pe lângă sania de vară, un alt proiect important, aflat deja în derulare, este amenajarea de trasee de mountain-bike.
„Investițiile pe care le avem în lucru pentru Poiana Brașov nu se referă doar la sezonul de iarnă, ci și la a transforma Poiana într-o stațiune de patru anotimpuri. Astăzi Consiliul Local a aprobat proiectul de realizare a unei sănii de vară în zona pârtiei Bradul. Traseul va fi unul complex, cu mai multe spirale de întoarcere, zone supraînălțate, în cadrul natural oferit de Poiana Brașov, pentru a le putea oferi brașovenilor și turiștilor o experiență de neuitat. Primăria continuă investițiile pentru cea mai importantă stațiune montană a României, indiferent de anotimp”, a declarat primarul Allen Coliban.
Sania de vară urmează să fie amplasată în stângă pârtiei Bradul, cu punctul de acces la pistă în apropierea stației inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement.
Traseul prevede mai multe zone de întoarcere, cu înălțimi cuprinse între 7 și 13 metri. Traseul va avea și zone supraînălțate pentru supratraversarea unor trotuare sau căi de acces, sau pentru a crea pantele pentru urcare sau coborâre, informează brasov.net.
De asemenea, în stațiunea Păltiniș, pe o lungime de aproximativ 800 de metri, sania de vară îi poartă și pe cei mari și pe cei mici într-o aventură plină cu adrenalină, pe un traseu înțesat cu schimbări de direcție și curbe, spre bucuria iubitorilor de sporturi de iarnă.