O petrecere s-a încheiat tragic în SUA. Un bărbat a omorât șase persoane, apoi s-a sinucis
- Nicolae Comănescu
- 10 mai 2021, 07:43
Un eveniment aniversar desfășurat în SUA s-a lăsat cu o tragedie cea fost provocată de un bărbat. Atacatorul a tras în stânga și în dreapta.
Tragedie în Statele Unite ale Americii (SUA), petrecută în Colorado Springs. În timpul unei petreceri aniversare, un individ a deschis focul și a omorât șase persoane, apoi s-a sinucis. Evenimentul sângeros s-a petrecut la un parc de rulote. Cele șase victime nu au mai putut fi salvate. Un bărbat, se pare că atacatorul, a fost găsit într-o stare foarte gravă de echipajele medicale care au ajuns la locul respectiv. El a fost transportat la spital, acolo unde nu a mai putut fi salvat și a decedat.
Copiii au scăpat după masacrul provocat de atacatorul cu armă
Din primele date ale anchetei poliției a reieșit faptul că mai multe familii se aflau într-o rulotă, acolo unde participau la o petrecere aniversară. Iubitul uneia dintre participante a ajuns la locul cu pricina și a început să tragă în stânga și în dreapta. Apoi, și-a continuat acțiunea extremă și s-a împușcat și el.
„Suspectul, iubitul unei femei figurând printre victime, a mers la faţa locului cu maşina, a început să tragă asupra oaspeţilor şi apoi s-a sinucis. Anchetăm în continuare pentru a stabili motivul care l-a determinat să facă asemenea gest extrem”, au anunțat reprezentanții poliției în cadrul unui comunicat.
Toate victimele erau persoane adulte. La petrecerea respectivă au fost prezenți și copii, iar aceștia au scăpat cu bine, pentru că nu au fost atacați. Fiecare dintre ei a ajuns la rude. Atacurile armate reprezintă una dintre marile probleme cu care se confruntă Statele Unite ale Americii de multă vreme. Astfel de evenimente au fost consemnate și în ultimele săptămâni.
43.000 de persoane au murit anul trecut
La un punct de lucru al serviciului de livrare FedEx din Indianapolis, într-o clădire de birouri din California, un magazin alimentar din Boulder, Colorado, şi la mai multe saloane de masaj din Atlanta, în statul Georgia. Joe Biden, liderul de la Casa Albă, a spus că atacurile armate reprezintă o epidemie și o rușine națională. 43.000 de persoane au murit anul trecut după astfel de evenimente (aici fiind incluse și sinuciderile cu arme de foc).