O păruială politică pe rămășițele Alexandrei. Pretext pentru reglări de conturi

O păruială politică pe rămășițele Alexandrei. Pretext pentru reglări de conturi

Sistemul este de vină! Mă uit cu groază cum singura dezbatere legată de cazul Alexandrei este: Cine-i nevinovat!

Adepții statului-paralel, cunoscuții Caporali de presă ne explică cum PSD și acoliții au modificat legislația în așa fel încât bulanele statului nu își mai pot face datoria.

Tupeul maxim mi s-a părut că vine din partea unui procuror care ne-a explicat că pe vremea protocoalelor secrete lucrurile astea se aflau imediat. Doar dacă era vorba despre un Parlamentar, domn procuror...

Pe partea cealaltă vedem cum STS, poliția și procuratura sunt arătate cu degetul ca fiind anchilozate și incompetente.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este foarte adevărat, s-au obișnuit să le pocnească neuronii din călcâie de fiecare dată când slujesc puternicii zilei.

Nu mai știu să rezolve problemele oamenilor obișnuiți.

Ce avem de aici înainte este foarte simplu: o păruială politică pe rămășițele Alexandrei.

Un pretext numai bun pentru reglări de conturi și reașezarea structurilor de forță.

Iar vinovații vor fi găsiți doar în tabăra cealaltă. Că așa e în România.

Din păcate...

Dumnezeu să o odihnească în pace pe Alexandra!