Prin decizia Tribunalului, drepturile și obligațiile aferente averii care-i revine fetiței lui Dan Condrea vor fi exercitate de șeful DGASPC de sector, Dănuț Ioan Fleacă. El nu are voie să înstrăineze părți din aceste bunuri
Judecătorii Tribunalului București au decis, pe 2 februarie, ca micuța Magdalena Condrea, fiica magnatului care a avut imperiul Hexi Pharma, să fie plasată de urgență la un orfelinat din Sectorul 1 al Capitalei, Complexul Social de Servicii Sfântul Iosif. Decizia nu e definitivă, fiind deja atacată în apel de mama naturală, dar și de concubina lui Dan Condrea.
Împărțirea averii
În dispozitivul sentinței de plasare la Complex sunt luate decizii și în ceea ce privește averea fetiței. Drepturile și obligațiile aferente averii copilului vor fi exercitate – pe durata plasării în custodia statului – de directorul Direcției de Protecția Copilului Sectorul 1. De menționat că nu e vorba de o decădere din drepturile părintești a mamei naturale, ci doar de o suspendare a lor, până se va lua o decizie definitivă.
Procesul a început în 19 iulie 2016. Reclamantul este Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1. Ei cer ca prin ordonanță președințială să se dispună plasarea minorei – ea va împlini anul acesta 11 ani - și pentru asta cheamă în judecată pe directorul DGASPC și pe șeful Complexului Social Sfântul Iosif (aceștia sunt chemați în judecată pentru ca viitoarele lor obligații să fie instituite prin sentințe și nu prin simple ordine de serviciu), pe mama fetiței, Laura Georgescu, și alte două rude care ar fi putut revendica dreptul de custodie, Rodica Găman și Loredana Voicu Paraschiv.
Aici trebuie reamintit faptul că Dan Condrea, magnatul Hexi Pharma, a murit pe 22 mai 2016. El trăia în concubinaj cu Uliana Ochinciuc, cu care avea un copil. Din căsătoria anterioară, cu Laura Georgescu, apăruse un copil, Magdalena. După divorț, Magdalena era în custodia lui Condrea. Așa cum ziarul nostru a mai anunțat, cu două săptămâni înainte de a muri în condiții mai mult decât suspecte, Condrea și-a schimbat testamentul și cea mai mare parte din avere – conturi, acțiuni la firme – a fost lăsată Ulianei Ochinciuc. Totuși, pe numele copiilor sunt destule bunuri mobile și imobile ca să poată fi considerați bogați.
Lupta pentru custodie
DGASPC a cerut plasarea minorei după ce timp de mai bine de o lună Laura Georgescu nu le-a mai permis asistenților sociali să verifice condițiile în care stă copilul, rămas la mamă după moartea tatălui. Tot din argumentația Direcției fac parte și acte medicale din 2008 și 2009 care ar arăta că Laura Georgescu suferă de afecțiuni psihiatrice.
„Drepturile și obligațiile părintești cu privire la persoana copilului ..., vor fi exercitate, respectiv îndeplinite, de către Șeful Complexului Social de Servicii „Sf. Iosif”, iar cele cu privire la bunurile copilului, de către Directorul General al D.G.A.S.P.C. Sector 1 București, pe durata plasamentului în regim de urgență”
Procesul, deși trebuia să se rezolve ”de urgență”, a durat mult. A fost citată fata, apoi a fost reaudiată, s-au adus acte. La un moment dat, la începutul lunii septembrie 2016, face cerere de intervenție în proces și Uliana Ochinciuc. Cerea și ea plasarea copilului în grija sa. Pe 22 septembrie, de exemplu, se depune și un raport privind condițiile din casa Ulianei.
Aici trebuie spus că Ochinciuc a cerut și direct – într-o acțiune separată, tot la Tribunalul București, la data de 4 iulie 2016 – să i se dea în custodie fata din prima căsătorie a lui Dan Condrea, dar acțiunea i-a fost respinsă pe 13 septembrie 2016. Revenind la celălalt proces, cererea Ulianei Ochinciuc de intervenție a fost respinsă de instanță.
Decizia la fond
Pe 2 februarie, Tribunalul București a decis ca Magdalena să fie plasată la Complexul Sfântul Iosif și stabilește aici domiciliul minorului. De asemenea decide ca drepturile și obligațiile părintești – pe perioada plasamentului – să fie exercitate de șeful Complexului. Drepturile și obligațiile privind averea copilei vor fi exercitate de directorul DGASPC Sector 1. Această mențiune merită câteva cuvinte. Specialiștii consultați de noi au spus că e obișnuită în cazurile în care se cere ridicarea unui minor din familia naturală. Teoretic, directorul nu are voie să înstrăineze bunurile și nici să ia vreo decizie care să-i lezeze minorului drepturile de proprietate, măsura fiind considerată mai mult o protecție ca părinții - ale căror drepturi sunt suspendate pe timpul plasamentului – să nu le vândă sau distrugă. Încă un element, plasarea în regim de urgență nu obligă la anchete sociale, rapoarte și expertize medicale amănunțite, ele fiind probe într-un dosar de decădere totală din drepturile părintești, dar aici nu este cazul. Pe 7 februarie, Laura Georgescu și Uliana Ochinciuc au declarat apel la decizia din 2 februarie. Până la terminarea apelului, Magdalena e la Laura Georgescu.