O nouă înșelăciune. Mai mulți români s-au trezit fără bani în cont. Cum au fost păcăliți
- Emma Cristescu
- 10 aprilie 2023, 14:25
Mai mulți români s-au trezit fără sume uriașe în cont, dar fără să facă împrumuturi sau alte plăți. Totul s-a întâmplat din cauza unei femei care a reușit să găsească o schemă complexă de a fura bani.
Mai mulți români s-au trezit fără sume uriașe în cont după ce o angajată a unei instituții de tip IFN (financiar-nebancară) a reușit să fure aproape 1.2 milioane de lei. Ea a păcălea oamenii de mai bine de patru ani.
Femeia lua împrumuturi pe bandă rulantă folosindu-se de datele de identitate a peste 100 de persoane. Ancheta a început în 2019, moment în care la Poliție au început să curgă plângerile și reclamațiile. Majoritatea victimelor nu înțelegeau de ce rămân fără bani.
Femeia avea printre atribuții creditarea, gestionarea și colectarea ratelor aferente creditelor contractate de către clienți și a făcut bani cu ajutorul datelor a 115 persoane diferite. Aceasta încheia contracte de împrumut, însă când mergea să colecteze ratele, păstra toți banii. O altă metodă era încheierea de contracte fictive în numele altor persoane, folosindu-se de datele personale ale victimelor fără să le anunțe.
Autoritățile au anunțat că este vorba de un prejudiciu de peste 1.4 milioane de lei. Oamenii legii au recuperat suma de 234.168 de lei. „Femeie este acuzată acum de delapidare, fals, uz de fals și înșelăciune”, transmit autoritățile.
Un alt caz asemănător
Un caz similar a avut loc în urmă cu câteva luni. O funcționară a furat, împreună cu un complice, peste 1.3 milioane de lei din conturile clienților săi. „Trimiterea în judecată a inculpatului P.P.G. în vârstă de 44 de ani pentru săvârşirea în calitate de autor, a infracţiunilor de:
Acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (13 acte materiale); efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (27 acte materiale); spălarea banilor; în calitate de instigator, a infracţiunilor de: uz de fals, fals în declaraţii, participaţie improprie la fals intelectual”, au transmis autoritățile, printr-un comunicat oficial.
Procurorii au constatat același lucru și pentru inculpata B.F. „B.F. în vârstă de 37 de ani pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, şi acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (12 acte materiale). În fapt, s-a reţinut că inculpata B.F., în perioada 12.11.2019 – 18.03.2020, folosindu-se de calitatea sa de funcţionar bancar, a accesat fără drept, după decesul clientului P.I., datele informatice aferente contului bancar al acestuia, utilizând aplicaţiile informatice ale băncii, aflând astfel conţinutul contului bancar precum şi datele de identitate ale clientului şi a transmis toate aceste date de identificare inculpatului P.P.G., cunoscând că acesta le va utiliza pentru a transfera în mod fraudulos sumele de bani din contul defunctului“, au spus procurorii, potrivit Fanatik.