Proiectul de lege privind introducerea noii discipline de studiu a Revoluției din 1989 a plecat de la inițiativa liberalului Marilen Gabriel Pirtea și a fost votat miercuri în Camera Deputaților. Noua materia va fi în programa școlară din licee sub numele de „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”.
PNL transmite că cei din Camera Deputaților au adoptat cu vot final legea ce introduce noua disciplină de studiu privitoare la evenimentele petrecute în România la finele anului 1989.
Revoluţia, o mişcare socială şi politică
„După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, transmite prim-vicepreşedintele PNL Timiş, deputatul PNL Marilen Gabriel Pirtea.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 215 voturi „pentru”, 17 „împotrivă” și 44 de abțineri și urmează să fie transmis Senatului. Dacă este aprobată legea finală, atunci noua disciplină va fi predată începând cu anul școlar 2023-2024.
„Proiectul legislativ prevede introducerea noii discipline începând cu anul şcolar 2023-2024, alături de integrarea acestei noi discipline în sfera curriculară descrisă prin strategiile adoptate la nivelul şcolilor”, mai transmite deputatul liberal.
Istoria recentă a României trebuie cunoscută de tinerii țării, subliniază Pirtea
Tinerii trebuie să studieze etapele formării și consolidării democrației în România, spune deputatul PNL, ca argument pentru inițiativa sa.
„Ca deputat, cadru universitar şi timişorean, sunt deosebit de onorat pentru întrunirea unei majorităţi a voturilor în Camera Deputaţilor, favorabile pentru introducerea acestei discipline. Noua disciplină «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România», astăzi legiferată şi trimisă Senatului, răspunde unei necesităţi obiective, aceea de a le oferi tinerilor instrumentele utile pentru educaţia lor civică, respectiv un set de conţinuturi didactice orientate cu precădere către cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente.
O nouă materie pentru elevii din România
Noţiunile, informaţiile şi mărturiile obiective despre istoria noastră recentă sunt de neînlocuit pentru formarea completă a elevilor, viitori cetăţeni conştienţi de etapele semnificative care au fondat destinul democratic al României”, a mai transmis deputatul PNL Timiş, Marilen Gabriel Pirtea, conform unui comunicat.
Materia opțională „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România” ar urma să fie introdusă la clasa a XII-a/a XIII-a din ciclul liceal.
De asemenea, cadrele didactice care susțin orele de istorie vor putea beneficia de cursuri specializate de perfecționare.