De multe ori m-am întrebat de ce Dosarul Revoluției stă în nelucrare, iar atunci când rechizitoriul este trimis în instanță se găsește întotdeauna o chichiță care-l face inutil.

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”, două volume. Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax (volumul I și volumul II)

Citind cartea lui Ion Cristoiu dedicată articolelor pe care le-a scris despre evenimentele din decembrie 1989 cred că am înțeles.

Este acel eveniment istoric care nu trebuie să se consume în instanță pentru că, așa cum glumeam de multe ori amar, nu trebuie să lăsăm adevărul să strice o știre bună. Și niciun caz nu putem lăsa ca idealurile neprihănite al Revoluției să fie întinate de mai știu eu ce contradicții, mărturii jenante, adevăruri dureroase .

Așa cum vorbeam și cu Ion Cristoiu după ce am citit primul volum, nu cred că dosarul instrumentat de Parchetul Militar va avea vreo finalitate atâta timp cât Ion Iliescu nu a intrat în istorie.

Nu cred că vrea cineva ca un fost șef de stat să fie judecat și eventual condamnat pentru preluarea puterii de la Nicolae Ceaușescu printr-o lovitură de stat. Păi, dacă așa ceva s-a întâmplat în România, oare ce putem spune despre Bulgaria, RDG, sau Ungaria. Acolo nu a fost tot o lovitură de stat, dar fără atâția morți? Iar dacă în România o asemenea infracțiune este imprescriptibil ce putem spune despre cele din țările fostului bloc comunist. Un singur lucru: nici ele nu s-au prescris. Pentru că așa decis CEDO.

Este adevărat că România are o situație particulară. Armata a tras în Popor la Timișoara, a tras în Popor la București, după care a tras și în Nicolae și Elena Ceaușescu. A continuat să tragă vânând securiști și teroriști. De multe ori doi într-unul. Când a fost mai vinovată?

Greu de spus, mai ales că Ion Cristoiu, istoric amator, dar mai curajos decât “profesioniștii“, demonstrează un lucru: Nicolae Ceaușescu avea dreptate la simulacrul de proces de la Târgoviște când spunea că nu poate fi tras la răspundere decât de Marea Adunare Națională. Dar complotiștii pe care-i avea în față, în frunte cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, secondat de Virgil Măgureanu, aveau tot interesul să-l facă să tacă. Pe vecie.

Știu că o instituție fundamentală a statului nu poate fi culpabilizată. O să-mi spuneți că nu Armata a tras, ci unii ofițeri au dat ordin de capul lor. Speriați, manipulați de cei care știau ce se întâmplă, prost instruiți. Numai că indiferent de motivul pentru care au făcut-o, sunt trecuți în pomelnic 1166 de morți și peste 3.000 de răniți.

A fost un talmeș-balmeș? Publicăm în numărul de astăzi o mărturie a unui supraviețuitor al masacrului de la Aeroportul Otopeni. Poate că nu vă mai spune nimic, dar acolo în dimineaţa de 23 decembrie 1989, 34 de militari în termen de la Cîmpina, chemaţi să apere de terorişti aeroportul de la Otopeni, au fost ciuruiţi dintr-o gravă “confuzie“ a militarilor care apărau aeroportul. De ce a fost nevoie de asta? Pentru că cei 34 de militari veneau de la o unitate a Securității.

La fel a fost nevoie ca la Sibiu să se declanșeze o nebunie cu 500 de persoane arestate și ținute într-o piscină, cu morți și răniți, doar pentru că comandantul militar col. Aurel Dragomir era apropiat de Nicu Ceaușescu, prim-secretar PCR la Sibiu și dăduse ordin să se tragă în oameni înainte de prăbușirea regimului comunist. A acoperit 1 mort și 4 răniți cu alte zeci de morți și răniți.

“Din documentele întocmite la UM 01512 rezultă că până la data de 28.12.1989 s-au tras 67.320 cartuşe de 7, 62 mm glonţ scurt obişnuit, 44.800 cartuşe de 7, 62 mm pistol, 4.400 cartuşe de 7, 62 mm glonţ lung obişnuit, 13.200 cartuşe de 7, 62 mm de manevră şi 2.648 cartuşe de 7, 62 mm glonţ scurt incendiar. Într-un singur oraș.

Și ați avea dreptate să-mi spuneți că trebuie judecați oamenii, dacă am vorbi de un sistem normal, nu de unul primitiv, tribal, așa cum era și a rămas cel din România.

O țară în care instituțiile se confundă cu individul aflat în fruntea lor.

Partidul era Nicolae Ceaușescu, Armata s-a identificat cu Victor Atanasie Stănculescu, Securitatea cu Iulian Vlad, Poporul cu Emanatul Revoluției - Ion Iliescu.

Deci oriunde ar lovi Dosarul Revoluției, doare…

Așa că o operație finală va fi amânată sine die, până când nu va mai fi nevoie de ea. Este o înțelegere la nivelul statului cu aprobarea cercurilor externe. Așa cum a fost și în 1989.

*Acest articol a apărut în numarul 42 al Evenimenutului Istoric. Revista se află acum pe piață și poate fi achiziționată de la chioșcuri sau online de la www.agoramag.ro