O nouă BĂTĂLIE pentru CAZINOUL din CONSTANȚA. Miza reabilitării, peste 20 milioane de euro

O nouă BĂTĂLIE pentru CAZINOUL din CONSTANȚA. Miza reabilitării, peste 20 milioane de euro

După trei licitații organizate și tot atâtea anulate, Cazinoul din Constanța reia procedurile privind reabilitarea imobilului emblemă al orașului Constanța. Compania Națională de Investiții dispune de 20 de milioane de euro pentru restaurarea monumentului, iar primăria Constanța alocă peste 3 milioane de euro pentru racordarea la utilități, sistematizarea terenului și punerea în siguranță a taluzului de protecție.

Trecut în trei ani de la extaz la agonie, Cazinoul din Constanța este într-o stare și mai avansată de degradare. Conform legii, după trei ani de încercări, toate documentațiile tehnico economice trebuie refăcute. Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că s-a luat decizia de separare a competențelor: “Noi, constănțenii, în calitate de proprietari să procedăm la conservarea și punerea în siguranță a Cazinoului, iar pe de altă parte, Compania Națională de Investiții (CNI)  a procedat la o licitație, o procedură de achiziție în vederea angajării unei companii de specialitate care să actualizeze documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), ambele procese sunt aproape finalizate.”

Primarul a mai precizat că, după ce a semnat contractul în vederea actualizării documentației Compania Națională de Investiții a finalizat, ieri, devizul. Suma alocată de CNI este de 20 milioane de euro. “Compania Națională de investiții se ocupă de Cazinou, punct, iar municipalitatea se ocupă de racordarea și punerea lui în funcțiune, de integrare în faleza noastră. Municipiul își asumă și lucrările de racordare la utilități, de sistematizare a terenului pe care se află Cazinoul, de punere în siguranță și de protecție a taluzului. Lucrările conform devizului ce cad în sarcina municipalității sunt de aproximativ 14,5 milioane de lei, fără TVA”, a explicat Decebal Făgădău.

Noii indicatori tehnico economici vor fi aprobați printr-o Hotărâre de Guvern urmând ca licitația pentru desemnarea proiectantului și a constructorului să poată fi lansată în luna mai  acestui an.