Se pare că îţi merge bine, astăzi! Cu o excepţie, nu trebuie să iei decizii legate de bani, cheltuieli, împrumuturi, bănci. Domeniul relaţiilor umane e ceva mai avantajat de conjunctură.

9 aprilie

 

O monedă de jumătate de rial. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

 

Pe 9 aprilie s-au născut: Charles Baudelaire, Mary Pickford, Jean-Paul Belmondo, Hugh Hefner, James W. Fulbright, Michel Simon, Gian Maria Volonte, Mircea Rednic, Francisc Munteanu, Camil Petrescu.

 

În calendarul creştin-ortodox, pe 9 aprilie, sunt Sfinţii: Eupsihie din Cezareea şi Vadim.

 

În „Kalendarul” vechi, antic, nimic, nimic. Sărbătorile erau rare, munca era importantă pentru daci, traci, agatârşi, cabiri.

 

Cereți povestri, foarte mulți dintre domniile voaste, ca să vă treacă mai ușor rigorile carantinei, al statului aacsă obligatoriu. Iată:

 

Îmi amintesc din nou de Teheran. A fost perioada, împreună cu Tibetul, cea mai interesantă din viața mea de până acum, ani de zile în care am avut cel mai mult de învățat, am evoluat spiritual și mi-am satisfăcut, cât am putut, curiozitatea devoratoare.

 

V-am mai povestit de multimiliardarul Hassan Molavi Tabrizi, un omuleț de un metru și șaizeci, cel pentru care lucram. La început, când beneficiarul, TRWB, încă nu asigurase condițiile de începere a lucrărilor, am avut câteva luni libere. Pe la prânz, pe la ora unu, eu dispăream, de la birou, împreună cu șeful. Mă prefera, pentru că putea să vorbească cu mine franțuzește. Aveam un circuit fix. Întâi mergeam la marea librărie Hachette, cu câteva clădiri mai încolo, pe Kharim Khan-e-Zand, unde își avea sediul firma lui Molavi. Stăteam acolo cam o jumătate de oră, eu răsfoiam cărțile mirosind frumos, a parfumuri franțuzești, iar Molavi stătea de vorbă, în armenește, cu proprietăreasa armeancă a librăriei, o femeie frumoasă și distinsă. Ai fi jurat că are 30 de ani, dar Molavi mi-a spus vârsta ei, de atunci, 54 de ani. Apoi mergeam pe Bulevardul Roosvelt, se chema altfel, revoluționar, dar toată lumea spune numele președintelui american, oaspete al Teheranului, în WW2. Acolo unde Molavi avea câteva magazine. De la el am învățat că cine nu supraveghează afacerea lui, zilnic, acela invită să fie furat.

 

Apoi, în piața Vanak, unde ajungeam cu un taxi, cred că-l vânau pe Molavi, doar ridica mâna și lângă el opreau scrâșnind din frâne, două-trei taxiuri. Trebuie să vă spun că în mijlocul Teheranului exista un pătrat imens, o zonă în care nu puteau să intre mașinile particulare. Excepție făceau taxiurile și transportul în comun. Molavi nu plătea niciodată, taximetristul trecea pe la firmă, unde, la contabilitate, era răsplătit cu generozitate. Ei bine, în piața Vanak, în zona ambasadelor, Molavi avea un mic restaurant foarte curat și elegant, și cu o mică terasă. Opt măsuțe cu scaune confortable din ratan, aveau perne bine potrivite, mesele fiind acoperite, după modelul franțuzesc pe care îl cunoșteam foarte bine, cu fețe de masă albe, albe, strălucitor de albe. De fiecare dată mâncam la fel, era yoga lui Hassan, după cum spunea iranianul, de fapt azerul: o salată grecească, făcută din salată verde, andive, roșii, castraveți, măsline, asezonată cu mărar și puțin curry, sărată cu sare de Himalaia și aranjată cu untdelemn grecesc de măsline și cu zeamă de lămâi verzi și ”lemu-turuș” un fel de lămâie, dar altfel. Se adăuga brânză feta, după gust. Și, apoi, un munte de pilaf, de orez cu bobul lung, special adus din sudul Indiei, făcut cu multă artă, la abur și la cuptor, cu o bucățică de unt și cu o ceapă de Shiraz. Carnea lipsea, Molavi era vegetarian, de fapt lacto-vegetarian. Eu primeam și cele două bucăți mari de carne de batal, una tocată, cealaltă macră, și o cană mare de Ab Ali, un fel de Aryan, dar mult mai elaborat și mai bun.

 

Ceea ce voiam să vă spun este, că, odată, mergând noi și vorbind, pe o străduță, coborând spre firmă (Teheranul este într-o vale de munte, în pantă, Sudul este la 1.300 de metri, iar Nordul la 1.700 de metri), ei bine, am văzut pe jos o amărâtă de monedă, să fi fost de jumătate de rial? Nu o să uit niciodată episodul, cât oi mai trăi. Molavi s-a uitat cu coada ochiului la mine să vadă dacă am văzut banul. Apoi când am ajuns aproape s-a aplecat, cu o repeziciune neașteptată pentru cei 83 de ani ai lui și a ridicat banul de jos.

 

Ne-am privit ochi în ochi. Avea o privire de răpitor, de fiară de pradă. Eu, am zâmbit. Apoi, brusc și-a revenit și a fost din nou lordul sofisticat, bogatul care le știe pe toate, cel care știe cum merg lucrurile.

 

Molavi avea patru fete. Licențiate la școli mari, americane, dar nu prea deștepte. Și și-au luat bărbați pe măsură, nu prea deștepți. Molavi era disperat, nu știa cui să-i lase imperiul lui. Pusese ochii pe mine. Eu aveam ”baraka”. Mi-a propus să mă înfieze în condițiile în care toată averea lui lichidă, de la bancă, (banca lui) aproape trei miliarde de dolari, urma să fie împărțită familiei, iar mie urma să-mi dea activele, firmele și sediile de firme, magazinele, restaurantele, hotelurile, șantierele, parcurile de utilaje, fermele hidroponice, largi proprietăți în cinci mari orașe și o mică insulă în Golf. I-a spus și ambasadorului, care, de atunci, se uita cu ochii mari la mine, ca la un chestie ciudată, dar foarte prețioasă.

 

Am amânat răspunsul până în ultima clipă, când am intrat în biroul lui că să-mi iau adio. Nu trebuie să spui nimic, mi-a spus înțeleptul Molavi, ai ales bine. Dumnezeu o să te protejeze, ți-a dat baraka, nu-ți trebuie nici putere, nici bogăție. Tu cauți altceva, în viața asta. A băgat mâna în buzunar și a scos amărâta de monedă pe care o găsise pe jos, sub ochii mei. Mi-a strecurat-o în palmă, apoi s-a întors și și-a suflat nasul cu zgomot, avea ochii plini de lacrimi.

 

Cred că atunci, multimiliardarul Molavi Hassan Tabrizi mi-a dat toată averea lui! Acum mă uit la acea monedă. Da, este de jumătate de rial!

 

Şi acum vă las cu horoscopul meu, făcut în intenţia să vă ajute să treceţi ziua cu bine, cu sănătate și încredere în viitor. Și pentru că astăzi este ziua de naștere a lui Belmondo, împlinește 87 de ani, să-i spunem La Mulți Ani! - o să caut prin filmoteca mea un film vechi și bun, ”L'homme de Rio”, făcut în anul 1964, în regia celebrului Phillippe de Broca. După mine, precursorul lui ”Indiana Jones”. Partenera lui Belmondo a fost frumoasa roșcată Francoise Dorleac. Doamne, ce soarta tragică, ce moarte îngrozitoare a avut frumusețea aceea de femeie! Când a fost arsă de vie într-un accident de automobil, avea doar 25 de ani. Se grăbea să prindă un avion și a pierdut controlul unui Renault 10 închiriat. Au identificat-o după fragmente din permisul de conducere, din ea nu mai rămăsese nimic, doar o mână de cenușe. Mereu se întâmplă tragedii, vremurile de astăzi nu fac excepție, așa a fost, așa este, așa o să fie, dar să gândim de bine, să vorbim de bine, să facem lucruri bune, în speranța că Dumnezeu ne va milui mâine, cu o speranță nouă, cu ceva bun, cu sănătate, cu o altă zi!