O meserie uitată, scoasă la lumină de o influenceriță. Câștigurile sunt considerabile

O meserie uitată, scoasă la lumină de o influenceriță. Câștigurile sunt considerabileEuro. Sursa foto: Pixabay

Pe vremuri, meseria de pălărier era respectată și apreciată în România, iar obiectele create manual erau considerate simboluri ale eleganței și măiestriei. Astăzi, această meserie este pe cale de dispariție, iar interesul pentru produsele artizanale este tot mai redus.

De ce fug tinerii de acest domeniu

Schimbările în stilul de viață și preferințele actuale sunt printre principalele cauze ale acestui declin. Accesoriile clasice, precum pălăriile elegante sau încălțămintea cusută manual, au fost înlocuite de produse fabricate în serie, mai ieftine și mai accesibile.

Tinerii evită această meserie din cauza lipsei de perspective și a dificultăților în accesul la formare profesională. Costurile ridicate ale materialelor și timpul necesar pentru realizarea manuală a produselor fac dificilă supraviețuirea atelierelor artizanale pe piața actuală. În Capitală, cei pasionați de accesorii mai au puține locuri de unde își pot cumpăra pălării. Cel mai cunoscut vechi atelier se află pe Calea Victoriei, unde unul dintre ultimii veterani ai meseriei și-a primit clienții de-a lungul anilor.

pălării

Pălării. Sursa foto: Pixabay

Totuși, o tânără din România a ales să își îndrepte atenția spre acest domeniu.

O serie veche îi aduce câștiguri mari

Deși se spune că meseria nu mai prezintă interes, Maria se bucură de câștiguri substanțiale. Mai mult, tânăra a colaborat cu vedete de talie internațională și povestește cu mândrie că pălăriile ei au ajuns în SUA, Mexic, Dubai, Franța sau Italia.

„Pasiunea pentru pălării a apărut într-un mod neașteptat, dar profund, dintr-o nevoie personală de expresie și din dorința de a aduce înapoi eleganța, rafinamentul și autenticitatea unui accesoriu care a fost cândva definitoriu pentru stil. Am început să creez pălării în 2016, cu resurse minime, dar cu un entuziasm imens. Fiecare pălărie pe care o fac spune o poveste și poartă o energie aparte”, ne-a spus ea.

Pălării

Pălării. Sursa foto: Instagram

Șansă pentru cei pasionați de lumea accesoriilor

Potrivit acesteia, în spatele meseriei de pălăriei se ascunde pasiunea pentru artă.

„Ce m-a atras la acest domeniu? Faptul că e artă pură. Un spațiu în care mâinile, mintea și sufletul lucrează împreună. E o meserie care îți cere răbdare, viziune și multă atenție la detalii și care îți oferă în schimb un sentiment profund de împlinire”, a adăugat ea.

Mulțumită de rezultate și câștiguri, Maria îi îndeamnă pe tineri să își îndrepte atenția spre această meserie.

„Da, i-aș încuraja cu toată inima pe tineri să îmbrățișeze meseria de pălărier, mai ales dacă simt o chemare către lucru manual, design sau artă. Este o profesie nobilă, care cere devotament, dar oferă libertate creativă și o conexiune reală cu oamenii”, a mai spus tânăra.

Pălării

Pălării. Sursa foto: Instagram/Maria P.

O meserie care i-a adus succesul pe plan internațional

Tânăra creatoare de pălării a colaborat de-a lungul timpului cu numeroase vedete din România și din străinătate.

„De-a lungul timpului am avut bucuria să colaborez cu numeroase vedete din România și din străinătate, atât din industria muzicală, cât și din modă sau film. Pălăriile mele au ajuns în America, Mexic, Franța, Italia, Dubai, și continuă să călătorească prin lume”, a explicat ea.

Maria consideră că pasiunea pentru acest domeniu poate fi transformată într-o afacere profitabilă, cu condiția să fie abordată strategic și cu seriozitate.

„Cred că, da, este o pasiune din care se poate trăi decent, mai ales dacă o tratezi ca pe un business, nu doar ca pe un hobby. Este nevoie de o strategie clară, de asumare și de multă muncă în culise. În meseria asta, succesul nu vine peste noapte, dar vine cu pași siguri dacă ești constant și autentic”, a continuat ea.

Un domeniu neobișnuit pentru femei

Meseria de pălărier este solicitantă, mai ales pentru o femeie, implicând efort fizic, gestionarea comenzilor, comunicarea cu clienții și rezolvarea problemelor logistice.

Pălărie

Pălărie. Sursa foto: Instagram

Totuși, dificultățile sunt compensate de satisfacția pe care o oferă această activitate. Creatoarea susține că sensibilitatea feminină se reflectă în felul în care formează și personalizează fiecare pălărie.

„Este o meserie solicitantă pentru o femeie, mai ales în contextul în care presupune muncă fizică, gestionarea comenzilor, relația cu clienții și, de multe ori, provocări logistice. Dar, tocmai pentru că e provocatoare, este și incredibil de satisfăcătoare. Femeile au o sensibilitate aparte, care, cred eu, se vede în felul în care modelează formele și dau viață pălăriilor”, a adăugat ea.

Afacerea poate fi extinsă cu ușurință

În următorii doi ani, tânăra creatoare intenționează să-și extindă brandul în Statele Unite.

„Peste doi ani mă văd consolidând prezența brandului meu în SUA, acolo unde deja pregătesc cursuri și colaborări, dar și revenind constant în România, unde este rădăcina și inima proiectului meu. Visez la un spațiu creativ internațional în care arta pălăriilor să fie celebrată așa cum merită”, ne-a mai spus tânăra.