O mare televiziune schimbă strategia! „Trebuie să învăţăm din greşelile noastre.”

O mare televiziune schimbă strategia! „Trebuie să învăţăm din greşelile noastre.”

În urma unor evenimente controversate precum Brexit, cazul George Floyd sau procesul cu Samira Ahmed, grupul audiovizual britanic BBC a decis o schimbare de strategie.

Directorul general al companiei, Tony Hall, a anunţat că trebuie favorizată diversitatea în cadrul structurilor BBC.

Anunţul a fost lansat într-un discurs susţinut în format virtual la Festivalul internaţional de televiziune de la Edinburgh:

„Trebuie să atragem persoane care sunt diferite, care au idei diferite, care provin din orizonturi diverse, care au opinii diferite despre lucrurile care contează.”

De asemenea, trebuie să fim o organizaţie care ascultă şi care învaţă din greşelile sale”, a mai completat directorul general al BBC.

Funcţia lui Tony Hall va fi preluată în luna septembrie de Tim Davie, fostul director executiv al BBC Studios.

În iunie, după valul de emoţie provocat de moartea lui George Floyd, BBC a anunţat că va aloca 100 de milioane lire sterline pentru programe ce vor reprezenta mai bine diversitatea populaţiei.

De asemenea, BBC şi-a propus să ajungă peste 3 ani la un procent de 20% în privinţa angajaţilor proveniţi din medii diverse.

Este vorba despre cei care lucrează pentru echipele sale de programe ce vor fi comandate din aprilie 2021.

Hall spus că posturile de radio şi de televiziune din structura serviciului public BBC sunt „esenţiale pentru democraţie, ne informează şi ne educă”.

Grupul BBC a atras milioane de ascultători şi de telespectatori aflaţi în căutarea unor informaţii fiabile sau a unui moment de repaus în perioada izolării.

„În martie, 94% dintre britanici au folosit cel puţin un serviciu al BBC”, a precizat directorul general.

Totuşi, BBC traversează o perioadă critică şi încearcă să facă economii de câteva sute de milioane de lire sterline.

Asta în contextul în care se are în vedere şi modernizarea infrastructurii, dar cu preţul renunţării la câteva sute de locuri de muncă.

Pentru modul în care a acoperit mediatic subiectul Brexitului, BBC a primit critici dure şi de reprezentanţii dreptei, şi de cei ai stângii politice.

Mai departe, grupul trebuie să răspundă şi provocării de a se adapta la noile obiceiuri de consum ale publicului.

Mai trebuie stabilită şi o strategie care să răspundă eficient succesului obţinut de platformele online cu plată, precum Netflix.

BBC mai are o chestiune fierbinte de gestionat: chestiunea egalităţii salariale. Considerându-se dezavantajate în raport cu colegii lor de sex masculin, mai multe prezentatoare de televiziune au dat în judecată radioteleviziunea publică britanică.

Una dintre ele este Samira Ahmed, al cărei caz a fost intens mediatizat după ce a câştigat în instanţă.

sursa: Agerpres

Ne puteți urmări și pe Google News