Bistrița. Leoni Bistrița a anunțat recent că va face concedieri semnificative, reducând numărul angajaților cu aproximativ 10%, ca urmare a diminuării semnificative a comenzilor pentru vehicule electrice. Decizia vine pe fondul unei scăderi drastice a cererii în acest sector.
Leoni face concedieri pe fondul scăderii cererii
Compania a emis un comunicat în care explică necesitatea acestei măsuri pentru a consolida operațiunile din Bistrița. În urma unei analize economice detaliate și a consultărilor cu sindicatul, s-a decis că reducerea personalului este esențială pentru menținerea competitivității și viabilității pe termen lung a companiei.
"În contextul economic actual, generat de scăderea drastică a comenzilor pentru vehicule electrice, suntem nevoiți să luăm măsuri pentru a consolida și stabiliza operațiunile noastre. După o analiză detaliată și consultări cu sindicatul, am decis reducerea numărului de angajați cu până la 10%. Această decizie este crucială pentru a asigura competitivitatea pe termen lung," se arată în comunicatul companiei.
Compania va oferi suport angajaților afectați
Leoni Bistrița, care are aproape 12.000 de salariați și a raportat o cifră de afaceri de peste 728 milioane de euro în 2023, a subliniat că reducerea personalului va fi realizată pe baza unor criterii obiective. Acestea includ evaluarea anuală a performanțelor, vechimea în companie, competențele și calificările individuale, precum și nevoile operaționale ale fiecărui departament. În plus, categoriile vulnerabile, cum ar fi părinții singuri, vor beneficia de protecție suplimentară pentru a minimiza impactul social al concedierilor, conform capital.ro.
Compania va oferi suport angajaților afectați de concedieri pentru a găsi noi oportunități de muncă, recunoscând dificultatea acestei decizii și apreciind eforturile depuse de angajați în această perioadă provocatoare pentru industria auto.
"Știm că astfel de decizii sunt dificile și apreciem eforturile fiecăruia dintre colegii noștri într-o perioadă plină de provocări în industria auto. Această măsură este absolut necesară pentru a construi un mediu de lucru stabil și sustenabil pentru viitor," au declarat reprezentanții Leoni Bistrița.
Firma este unul dintre marii angajatori din România
Leoni este un furnizor global decabluri, fibre optice și soluții de cablare, cu operațiuni în 27 de țări și aproximativ 95.000 de angajați la nivel mondial.
În România, compania este unul dintre cei mai mari angajatori, contribuind semnificativ la economia locală cu o cifră de afaceri de peste 728 milioane de euro în 2023 și peste 97 milioane de euro la bugetul de stat.
Leoni România colaborează cu mari producători auto globali și are aproape 3.000 de furnizori locali în portofoliu.