O mamă a dezvăluit condițiile în care fiica sa, gimnastă de top, face performanță la Deva. Tânăra a mărturisit că vrea să se sinucidă

Amalia Puflea, o sportivă de 15 ani, din Bârlad, și-a anunțat părinții că este la un pas de sinucidere. Cauza deciziei tinerei ar fi comportamentul antrenorilor Lucian Sandu și Gina Gogean.

O gimnastă care a luat medalia de aur la Campionatele Europene a mărturisit că se gândește să se sinucidă. Elena Onel, mama sportivei, a plecat spre Deva pentru a o recupera pe tânăra gimnastă.

Femeia a mărturisit că problemele Amaliei Puflea au început de când antrenorii au început să se comporte foarte urât cu majoritatea gimnastelor. În plus, mama tinerei spune că nu știe dacă ceilalți părinți au curajul să vorbească despre acest lucru. Amalia Puflea este una dintre gimnastele de viitor ale României. Ea a câștigat în 2022 medaliile de aur la sol și de bronz la bârnă la Campionatul European de la Munchen.

Tânăra gimnastă a transmis că se va sinucide

Elena Onel ar fi primit un mesaj de la fata sa în care îi spunea că dacă nu vin să o ia de la Deva, se va sinucide. „Copilul meu m-a anunțat azi, printr-un sms, că, dacă nu vin s-o iau, se aruncă de la geam.… Au început să vorbească urât cu ea, s-a ajuns la bătăi… Am vorbit cu fata mea și a zis că ea nu se mai simte confortabil acolo și am cerut transferul la Dinamo”.

Gimnasta i-a mărturisit mamei sale că antrenorii o presează foarte mult și chiar o bat. De asemenea, cei care trebuia să le ajute pe tinere să facă performanță în acest sport le-ar fi adresat injurii și jigniri legate de familie. „Cum să-i spui copilului că e maimuță crăcănată, că pune cartofii pe ogor cu fundul? Expresii gen morții mă-tii, au forțat-o să concureze cu picioarele pline de sânge, țâșnindu-i sângele”.

De asemenea, femeia a cerut conducerii Federației Române de Gimnastică să ia măsuri la adresa antrenorilor. În plus, le-a povestit oficialilor tot ce s-a întâmplat la Deva cu copilul ei.

Măsurile luate de Federația Română de Gimnastică

În acest context, Elena Onel susține că președinta FR Gimnastică, Carmencita Constantin, nu a luat nicio măsură. Mai mult decât atât, Constantin ar fi tras la răspundere conducerea clubului Dinamo, unde ar fi trebuit să fie transferată gimnasta.

În plus, mama Amaliei a oferit exemplul sportivei Shakira Cantaragiu. Este vorba despre gimnastă care a suferit o accidentare gravă. În acest context, antrenorul i-ar fi răspuns mamei că atât „Cât timp copilul face bani, e foarte bine! Păi, dacă acest copil ajunge să fie infirm… Ei se gândesc doar la bani… Nu vreau ca fiica mea să ajungă precum Shakira!”, a mai spus mama sportivei, potrivit Prosport.