O lege din 2002 permite eutanasierea maidanezilor

O lege din 2002 permite eutanasierea maidanezilor

Legea prevede cazarea în adăposturi a câinilor fără stăpân timp de 14 zile. Animalele pot fi eutanasiate, dacă nu sunt adoptate în acest interval de timp.

Dincolo de decizia Curţii Constituţionale din 11 ianuarie, problema maidanezilor este reglementată prin Legea 227/2002 pentru aprobarea OUG, nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. O lege în vigoare, care guvernează această situaţie!

"Ca o contrapondere la această lege specială şi cu scopul de a semăna confuzie în spaţiul public şi de a da primarilor din ţară şi edilului general, la Bucureşti, un motiv de inacţiune, aşa-zişii iubitori de animale, în mod perfid, au «strecurat» şi câinii comunitari într-o lege cu caracter general care se referea la protecţia animalelor, adică Legea 9/2008. O lege, deci, a tuturor animalelor, dar altele decât câinii maidanezi care făceau obiectul legii speciale", a explicat prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei.

O lege specială bate una ordinară

Ne puteți urmări și pe Google News

Din punct de vedere legal, aşa-zisa "lege Marinescu" nu aduce nicio atingere Legii 227/2002, care îşi menţine toate reglementările privind gestionarea câinilor fără stăpân. O lege specială se aplică înaintea unei legi generale, susţine prefectul. Juridic vorbind, primăriile au obligaţiile legale să construiască adăposturi, să cazeze în ele maidanezi pe o perioadă de 14 zile, să-i eutanasieze pe cei bolnavi cronici şi incurabili, după examinarea lor de către medicul veterinar şi să eutanasieze câinii care nu au fost adoptaţi sau revendicaţi la expirarea termenului.

Reglementările speciale, prioritare

Faptul este specificat expres şi de Consiliul Legislativ. Ori de câte ori pentru o anumită materie există o reglementare specială, aceasta se aplică în locul reglementarii generale. Norma specială se va aplica prioritar faţă de cea cu caracter general, ori de câte ori se găseşte în faţa unui caz care intră în prevederile sale, chiar dacă norma generală este mai nouă, deoarece aceasta din urmă nu poate, fără o dispoziţie expresă a legiuitorului, să afecteze norma specială (a se vedea şi Decizia Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 31/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111/18.02.2010, pag. 11)."

Judecătorii CCR au fost miloşi

Curtea Constituţională a decis că proiecul de lege a maidanezilor este neconstituţional. Potrivit unor surse din cadrul CCR, judecătorii vor ca doar maidanezii bolnavi şi agresivi să fie eutanasiaţi. Articolele 6 şi 8 sunt cele respinse de judecătorii CCR. În ele se arăta că pot fi eutanasiaţi doar maidanezii examinaţi de un veterinar şi declaraţi de acesta irecuperabuili. Se defineşte eutanasia ca actul medical de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor care nu au fost revendicaţi sau adoptaţi în condiţiile şi în termenele stabilite.

Totodată, se stabilea că eutanasia este singura procedură admisă de suprimare a vieţii animalelor.

În situaţia în care, după expirarea termenului de cazare prevăzut, câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi conform prevederilor, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau o combinaţie a acestora, conform hotărârii consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ- teritoriale respective. Citiţi şi:

  • DEZBATERE EVZ. Cum credeți că ar trebui rezolvată problema câinilor fără stăpân? Ați fi de acord cu o taxă pentru îngrijirea maidanezilor?
  • În București sunt 10.000 de câini nesterilizați
  • Maidanezii, specie rară în patru-cinci ani
  • Vezi de ce Curtea Constituțională a respins legea câinilor fără stăpân