O lege "anacronică" stârneşte REVOLTĂ în Japonia. Cum şi cer locuitori din Ţara Soarelui Răsare dreptul de a dansa noaptea în discoteci
- Silvana Chiujdea
- 21 august 2014, 18:55
O lege din 1948 care interzice dansul în baruri şi discoteci după miezul nopţii, stârneşte revolta în Japonia. Astfel s-a născut 'Let's Dance', un grup de DJ, proprietari de localuri şi promotori ai jurnalismului muzical care au decis să se grupeze pentru a 'apăra dreptul de a dansa' şi pentru a determina modificarea legii "Fueiho".
Potrivit agenţiei de presă EFE, citată de Agerpres, grupul a reuşit să strângă aproape 200.000 de semnături de sprijin, a primit susţinerea publică a unor muzicieni precum Ryuichi Sakamoto şi a depus în luna iunie la Parlament o petiţie pentru modificarea legii.
Există în arhipelagul nipon şi voci care afirmă că modificarea legii ar putea provoca o creştere a insecurităţii cetăţenilor. Totodată, numeroşi japonezi continuă să danseze în localurile de noapte, în contextul permisivităţii manifestate de patroni şi de autorităţi. În ultima vreme însă, un sector tot mai mare al societăţii militează contra acestei legi pe care o consideră anacronică.
Inscripţia "No dancing" (Nu dansaţi) tronează pe multe ringuri de dans, în engleză şi japoneză, însoţită uneori de un simbol uşor de înţeles pentru turiştii străini. Interdicţia creează dificultăţi unor zone din Tokyo şi Osaka renumite pentru petrecerile nocturne.
Ce prevede legea
Potrivit controversatei legi, cunoscută sub numele '"Fueiho", dansul este permis numai în localurile care îndeplinesc anumite cerinţe tehnice şi care au o autorizaţie specială în acest sens. Chiar şi aşa, acestea nu pot rămâne deschise după ora 01.00 noaptea.
"Fueiho" a fost aprobată în 1948, după război, în scopul de a controla prostituţia şi crimele legate de "yakuza" (membrii organizaţiilor mafiote japoneze). În practică, autorităţile au permis înflorirea culturii "clubbing" la Tokyo şi Osaka, anii 80 şi 90 reprezentând epoca de aur.
Dreptul de a dansa
Totul s-a schimbat însă în 2010, când poliţia a decis să aplice cu stricteţe legea după o serie de cazuri de trafic de droguri şi de incidente violente la Osaka, unde două persoane au fost ucise în zona America-Mura. La Tokyo, poliţia a intervenit în discoteci din zona Roppongi.
Aplicarea strictă a legii "Fueiho" şi închiderea unor discoteci a generat un "zgomot pozitiv" pentru dreptul de a dansa liber, a declarat, pentru EFE, DJ-ul şi producător Alex Einz, de origine ruso-germană şi rezident în capitala niponă.
Modificarea legii în lucru
În prezent, o comisie parlamentară lucrează la o propunere legislativă care, dacă va fi aprobată, va pune capăt actualei interdicţii.
Noul proiect de lege prevede eliberarea unor autorizaţii pentru baruri, discoteci şi săli de concert pentru a servi alcool, a pune muzică şi a permite dansul până la ora 06:00 dimineaţa.