După câţiva ani petrecuţi în prima linie a jurnalismului economic din Cehia, Cristina Munteanu şi-a asumat riscul de a se lansa în afaceri. Astfel, a pus bazele proiectului MediaIntel, o companie servicii media, pe care a lansat-o în Cehia acum două luni.
Economia şi jurnalismul sunt cele două domenii în care Cristina şi-a întreptat întreaga atenţie. În 2010 şi-a luat doctoratul la Charles University din Praga, pe o specializare de Studii Media, ocazie cu care a analizat strategiile de management în publicaţiile de economie şi afaceri din Cehia.
Înainte de a pleca din România, Cristina Munteanu a terminat jurnalismul, după care a ales un masterat în Project Management. Din primul an de facultate s-a angajat la publicaţia Standard Media, unde a ajuns să coordoneze o echipă de cinci reporteri. În 2004 a început să lucreze în Cehia pentru o companie specializată în Management Consulting, iar un an mai târziu a revenit la marea sa pasiune, jurnalismul. A fost angajată la Stanford - Czech Business Weekly, unde, de la corespondent a ajuns redactor-şef adjunct. Dacă publicaţia nu s-ar fi închis, românca ar fi putut ajunge în fruntea acestei publicaţii de referinţă în presa economică din Cehia. Acum, toate eforturile Cristinei sunt în direcţia dezvoltării proiectului MediaIntel pe care l-a iniţiat şi în cadrul căruia este media trainer la MediaIntel. Într-un interviu acordat pentru Voci pentru România şi evz.ro, Cristina Munteanu vorbeşte despre proiectele sale şi despre sentimentul de libertate neîngrădită pe care l-a simţit în România. Cum schimbăm România de mâine? Este una dintre provocările propuse Cristinei. Până de curând ai fost în fruntea unui săptămânal economic important în Cehia. De ce ai trecut atât de brusc de la jurnalism la servicii de media? Cristina Munteanu: Până acum câteva săptămâni am fost redactorul-şef adjunct al săptămânalului economic Czech Business Weekly. Revista noastră a fost închisă un pic abrupt, ultima ediţie a fost pe 3 mai, ceea ce ne-a pus pe mine şi pe echipă într-o situaţie destul de ingrată de a ne regrupa foarte repede pentru că decizia a fost luată luni şi revista a fost închisă lunea următoare. Prin urmare, am avut foarte puţin timp să ne punem lucrurile în orice, dar deja aveam câteva lucruri pe care eu personal voiam să le fac.
Despre ce proiecte este vorba? Acum lucrez la crearea unui modul de media training pentru manageri în cadrul căruia aş vrea să transfer cunoaşterea mea sau informaţiile pe care le am din spaţiul profesional jurnalistic către manageri şi aş vrea să îi ajut să înţeleagă mai bine cum funcţionează jurnalismul şi cum gândesc jurnaliştii pentru a obţine sinergii profesionale mai bune. Un al doilea proiect pe care vreau să îl lansez la Praga împreună cu o prietenă, şi ea româncă, se numeşte My Mentor. Va fi o platformă electronică dedicată celor care doresc să se dezvolte personal, platformă complexă în care oferim servicii de coaching pentru indivizi variaţi de la tineri, femei, manageri executivi şi aşa mai departe. Pe lângă toate acestea, continui să studiez, îmi fac doctoratul în Economie Media şi sper să fiu norocoasă să îl pot termina anul viitor. Dacă ar fi să ne vorbeşti despre o reuşită profesională, ce am afla despre tine în rândurile care urmează? Cu siguranţă ar fi faptul că am fost luată în echipa revistei Czech Business Weekly şi unde am început ca reporter în 2005, în august, iniţial ca şi corespondent, apoi ca reporter şi am ajuns să fiu Deputy Editor. Czech Business Weekly a fost pentru mine o şcoală fantastică de economie, care a combinat economia cu profesia de jurnalism şi am fost foarte mulţumită să fac parte din echipa care a creat revista aceasta. Ce continuă să te lege de locurile natale? Eu m-am născut într-un sat micuţ din judeţul Hunedoara la 22 km de Deva, care se numeşte Săcăman. Mă leagă două lucruri pe care le păstrez în continuare cu mine. Primul este sentimentul de libertate pentru că am fost într-un fel un copil foarte sălbatic născut în 1981 când în România situaţia economică începuse să devină mai dificilă. Eu plecam dimineaţa şi mă întorceam abia seara din pădure, de pe câmp, de la joacă sau mai dădeam şi un ajutor părinţilor. Am rămas cu sentimentul de libertate neîngrădită pe care îl port până acum cu mine. Al doilea lucru este credinţa şi conexiunea mea spirituală cu ceva mai presus de noi şi care, în momentele cele mai grele din viaţă, m-a încălzit şi mi-a dat speranţa că va fi mai bine şi că nu sunt singură. Sunt lucruri frumoase pentru care le sunt recunoscătoare celor dragi. Vorbind din prisma experienţei în România şi Cehia, care lucrurile care au nevoie de o schimbare urgentă în România? Pentru mine, România şi ce am trăit ulterior după ce am plecat din satul meu reprezintă un sentiment constant de durere şi de micime. În România, structura de putere este, după părerea mea, un pic nesănătoasă. Un funcţionar poate să facă un individ să se simtă mic şi nevaloros, un doctor sau un administrator de cămin studenţesc poate să te facă să te simţi un nimic, indiferent de calităţile tale sau ceea ce aduci în faţa acelui om. Este ca un fel de complot nesănătos care sunt convinsă că vine din perioada comunistă în care relaţiile dintre oameni nu erau tocmai sincere. Faptul că un individ plătit din banii cetăţeanului îşi permite să trateze un plătitor de taxe cu aroganţă şi agresivitate este pentru mine inacceptabil. Ceea ce este şi mai dureros este faptul că oamenii nu cunosc altceva, nu ştiu cum să reacţioneze în aceste situaţii, reacţionează cu o şi mai mare agresivitate şi aroganţă şi se creează un cerc vicios din care oamenii nu ştiu cum să iasă. Nu este sănătos, iar modul în care cred că se poate schimba acest fapt este prin dezvoltarea unor instrumente variate prin care românii să devină conştienţi şi responsabili. Conştienţi că există alegeri, că au drepturi şi trebuie să îşi ia responsabilitatea pentru ceea ce fac şi ceea ce spun, adică pentru lumea pe care şi-o creează cu mâinile lor. Când vorbeşti despre aceste instrumente te gândeşti la ceva anume?Pot fi de la diverse cursuri sau seminarii prin care să educi generaţia tânără până la întâlniri variante cu cetăţenii la nivel de primărie în cadrul unei comunităţi mai mici care nu mai intră în contact cu şcoala sau cu dezvoltarea personală continuă, dar evident că societatea civilă este cea care trebuie să preia responsabilitatea pentru astfel de proiecte pentru că ele nu vor veni din interiorul sistemului administrativ de stat. Acest sistem este pe şinele lui şi nu ar vrea să iasă de acolo pentru că schimbarea ar afecta şi sistemul şi aici este o contradicţie. Aşa că aşteptările mele sunt mai degrabă de la societatea civilă şi de la românii care au experimentat altceva, care au trăit un pic diferit şi care ar fi bine să găsească curajul să spună lucrurilor pe nume şi să se implice în schimbarea aceasta. Dacă ar fi să vorbim despre părţile bune pe care le are România, ce ne avantajează ca ţară?În primul rând, este sistemul educaţional care în continuare, în ciuda lipsei de finanţare, în ciuda statutului profesorilor şi a lucrurilor dureroase care se întâmplă, este extrem de competitiv internaţional pentru că îi face pe tinerii români să conteze în peisajul global în care ne aflăm deja. Nu vom mai concura mâine cu Franţa sau cu Marea Britanie, ci vom concura cu India şi cu China care sunt flămânde de a avea un loc şi o voce de spus şi este bine să înţelegem lucrurile acestea. Doi la mână, este minunat că avem subtitrare şi nu filme dublate. Nu este lucru care să mă frustreze mai mult decât filme dublate în cehă sau germană.
Cred că îi limitează pe oamenii care vizionează şi cred că românii au un avantaj. Potenţialul ţării vine de la creativitatea, competitivitatea şi inteligenţa românilor. Dacă românii şi-ar pune mintea într-un mod constructiv la contribuţie şi ar lucra mai mult în echipă este incredibil ce ar putea să facă împreună. Unii români duc pe umeri echipe întregi şi firme întregi, deci pot s-o facă! Imaginaţi-vă ce ar însemna să-şi pună toată energia asta împreună, să formeze o echipă care să pună România pe picioare. Mie mi se pare că ar putea să facă o treabă minunată.
Recomandările noastre
