Editura Evenimentul si Capital

„O istorie secretă a Țării Vampirilor”, „Frankenstein”, „Martor mi-e Dumnezeu”. PRIMĂVARA LITERARĂ ART

Autor: | | 0 Comentarii | 120 Vizualizari

Oficial, este primăvară, iar cititorii își pot abandona hainele groase în dulapuri pentru a face loc sacoșelor din pânză sau rucsacurilor încărcate cu cărți. O căciulă cu urechi în minus, un volumaș de proză scurtă în plus. Și tot așa, până când reușim să ne ajustăm ținuta la temperaturile îndrăznețe de afară, fără a mai face compromisurile la care ne obligă vremea rece

Grupul Editorial ART anunță multe noutăți pentru primăvara aceasta, titluri deja apărute și aflate în drum spre cititori sau cărți pregătite de tipar și numai bune de citit la firul ierbii.

Cu mare bucurie vă prezentăm o serie foarte dragă nouă: cărți ilustrate scrise de autori români – Alex Moldovan, Raluca Poenaru și Lavinia Braniște – pentru copii sub 7 ani, publicate de editura Vlad și Cartea cu Genius. La editura Arthur, cele mai multe dintre colecții se îmbogățesc cu titluri noi, iar în colecția Arthur retro se adaugă texte clasice de George Topîrceanu și Elena Farago.

Literatura pentru adolescenți este pe val primăvara aceasta, cu multe noutăți Youngart care vor ajunge direct în TBR-ul tinerilor cititori, iar imprintul Grafic lansează două serii de bandă desenată care au făcut istorie.

La editura ART continuă seriile de autor cu noi volume semnate William Faulkner, Margaret Atwood, Roald Dahl, Kurt Vonnegut, dar vă anunțăm și apariția excepțională a unei ediții aniversare ilustrate a clasicului Frankenstein de Mary Shelley.

Fanii Paladin nu vor fi dezamăgiți. În această primăvară, foarte multe dintre serii își vor afla continuarea, fie că vorbim de autori SF (Isaac Asimov, Larry Niven, Richard Morgan, Brian Aldiss) sau Fantasy (Gene Wolfe).

NOUTĂȚILE GRUPULUI EDITORIAL ART

EDITURA VLAD ȘI CARTEA CU GENIUS // cărți ilustrate (0-7 ani)

  • Băiețelul care se putea mușca de nas, Alex Moldovan, ilustrații de Irina Georgescu (categorie de vârstă 4 ani +)
  • Plufii, Raluca Poenaru, ilustrații de Diana Barbu (categorie de vârstă 4 ani+)
  • Anatol și Gregor la aeroport, Lavinia Braniște, ilustrații Oana Ispir (categorie de vârstă 4 ani+)
  • Cei trei purcei, David Wiesner, traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu (categorie de vârstă 2 ani+)
  • Înăuntru-afarei tale. Totul despre corpul uman, Tish Rabe, Ilustrații de Aristides Ruiz, traducere de Florin Bican (categorie de vârstă 4 ani +)

EDITURA ARTHUR // literatură pentru copii

  • Însemnările unei puștoaice 12. Povestirile unei catastrofe amoroase NU CHIAR atât de secrete, Rachel Renée Russell, traducere din limba engleză de Irina Ornea
  • Jurnalul unui puști 13. Dezghețul, Jeff Kinney, traducere din limba engleză de Ioana Vâlcu
  • Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry, cu ilustrații de Dan Ungureanu, traducere din limba franceză de Ioana Pârvulescu
  • O istorie secretă a Țării Vampirilor #1. Cartea Pricoliciului, Adina Popescu, ilustraţii de Amalia Dulhan
  • Strada Zambila, Fanny Chartres, traducere din franceză de Ana Antonescu, colecția Smart Blue

  • Minți geniale, Gordon Korman, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, colecția Red Adventure
  • Noaptea despărțirii, Jennifer A. Nielsen, traducere din engleză de Alexandru Macovei, colecția Violet History
  • Școala pentru Bine și Rău, Soman Chainani, ilustrații de Iacopo Bruno, traducere din engleză de Ioana Vîlcu, colecția Orange Fantasy
  • Departe de Chicago, Richard Peck, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, colecția Red Adventure
  • Scârții, Tom Fletcher, ilustrații de Shane Devries, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, colecția Red Adventure
  • Orașul Ember. Prima carte a Focului Stins, Jeanne DuPrau, traducere din limba engleză de Dan Sociu, colecția Red Adventure

Jean Paler, GRAV bolnav: Medicul mi-a spus ca mor! Ce se intampla cu el in aceste momente

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI