În această perioadă, de izolare la domiciliu, în care nu putem să ne facem rutina zilnică, lectura este una dintre preocurpările care ne-ar putea ajuta să trecem mai ușor peste restricții. De altfel, este recomandată și de regizorul rus Kirill Semyonovich Serebrennikov care a petrecut aproape 20 de luni în arest la domiciliu, între 2017 și 2019. El spune că cele mai potrivite cărți pentru asemenea situații sunt cele voluminoase, cu multe pagini, pe care, în mod normal, nu reușești să le termini.

Dacă vă pasionează istoria recentă sau lucrările despre sistemul concentraționar din Rusia sovietică n-ar trebui să ratați lucrarea jurnalistei  Anne Applebaum, „Gulagul, o istorie”. Într-un fel, lectura acesteia se încadrează destul de bine într-o astfel de perioadă, de izolare.

Am citit cartea în urmă cu vreo doi sau trei ani și mi s-a părut foarte bine documentată și pusă în pagină. Și spun asta nu pentru că așa susțin cei care au lăudat-o în recenzii, ci pentru că prezintă Gulagul sovietic din mai multe perspective, într-un mod obiectiv, detașat.

„Gulagul” Annei Applebaum mi s-a părut o istorie aproape completă (probabil că au rămas și alte lucruri nespuse) a acestui fenomen.

Din carte am aflat că nu doar ura față de proprii compatrioți, paranoia, teama de rivali sau pur și simplu dorința de a-și teroriza poporul i-au determinat pe liderii sovietici, în special pe Stalin, să trimită milioane de ruși nevinovați în lagărele de muncă din pe întregul teritoriu al Uniunii Sovietice.

Acestea au fost principalele cauze, e drept, dar a mai fost și o altă motivație cinică. Bolșevicii au văzut în deținuții politic o rezolvare pentru problemele de natură economică. Statul societic avea nevoie de muncitori  ieftini cu care  să transpună în realitate proiectele megalomanice, așa cum a fost Canalul de la Marea Albă, construit aproape în exclusivitate cu lopata și târnăcopul; avea nevoie de lucrători care să exploateze vastele păduri și bogatele resurse miniere din nordul înghețat.

Or, cum s-ar fi putut obține această forță de muncă, cine ar fi acceptat să lucreze în condiții dintre cele mai grele, în în Siberia?

Singura soluție pe care au imaginat-o a fost de a transforma cât mai mulți oameni în sclavi, ridicându-i de pe străzi, fabricându-le vinovății, urcându-i în trenuri de vite și debarcându-i la mii de kilometri depărtare, în taigaua pustie și înghețată.

De multe ori, comisarilor politici li se transmiteau cote de arestări, în funcție de nevoi economiei- 2.000, 1.500, 5.000 de oameni – iar ei trebuiau să se conformeze. Tot în funcție de nevoi, uneori erau arestați și trimiși în nord, să pună pe picioare industria nou înființată, specialiști, ingineri, tehnicieni, geologi etc.

Iar asta nu este tot...

Pentru mine, lucrarea Annei Applebaum a venit în completarea „Arhipelagului Gulag” a lui Soljenițîn, ajutându-mă să-mi fac, însă o imagine mai amplă dar și mai obiectivă despre grozăviile din lagărele sovietice.

Aceasta pentru că „Gulagul” este documentată  din mărturiile supraviețuitorilor acelui iad, în parte deținuți, victime ale regimului, în parte gardieni, a căror viață nu era cu mult superioară celor dintâi, în ciuda beneficiilor și privilegiilor de care se bucurau. De asemenea, Anna Applebaum a petrecut mult timp și în arhive, studiind documente oficiale, dosare penale, situații economice, rapoarte și așa mai departe.

Mărturiile și rapoartele despre munca epuizantă a deținuților, despre interogatorii și torturi, despre lipsuri și privațiunile la care erau supuși, despre foametea îndurată, despre furtișaguri și înșelătorii, despre turnătorii, despre revolte și evadări etc. creionează o lume în care supraviețuirea era cuvântul de ordine, în care orice era permis pentru încă o zi de viață.

Eate o carte ce trece prin toate epocile universului concentraționar sovietic și-l prezintă așa cum a evoluat, de la începuturi și până în anii '80, ai finalului, cu toate caracteristicile sale.