Reprezentanţii companiei farmaceutice anglo-suedeze AstraZeneca au dezvăluit vineri că au obţinut rezultate încurajatoare pentru un tratament împotriva Covid-19.
Sursa citată arată că acest tratament împotriva Covid-19 a fost administrat cu o injecţie intramusculară. El reduce semnificativ riscul de a dezvolta o formă simptomatică a bolii. Referinţa îi vizează pe pacienţii cu grad de risc, conform AFP, preluată de Agerpres.
Chiar şi aşa, există şi un punct slab al tratamentului cu anticorpi, cu numele de cod AZD7442. Oamenii de ştiinţă care lucrează la dezvoltarea acestuia au spus că tratamentul nu şi-a demonstrat eficacitatea la persoanele deja expuse la virus.
Totuşi, dacă a fost administrat înainte de intrarea în contact cu noul coronavirus, rezultatele sunt încurajatoare. În comunicatul remis de AstraZeneca se arată că în acest caz, tratamentul reduce cu 77% riscul de a dezvolta o formă simptomatică.
Concluziile studiilor de fază 3
Asta arată studiile de fază 3, adică acele studii clinice la scară largă concepute pentru a măsura siguranţa şi eficacitatea tratamentului. Mai departe, AstraZeneca a punctat că n-au existat cazuri severe de Covid-19 sau decese.
Studii au fost realizate în Spania, Franţa, Belgia, Marea Britanie şi SUA. În cadrul cercetărilor au fost incluse 5.197 de persoane, dintre care 75% aveau comorbidităţi.
„Cu aceste rezultate extraordinare, AZD7442 ar putea fi un instrument important în arsenalul nostru pentru a ajuta oamenii care ar putea avea nevoie de mai mult decât un vaccin pentru a-şi recâştiga viaţa normală”, a declarat coordonatorul studiului, Myron Levin, profesor la Universitatea din Colorado (SUA).
Alte abordări în lupta cu Sars-cov-2
La rândul său, Mene Pangalos, un oficial cu arie largă de răspundere în cadrul AstraZeneca, a spus: „Avem nevoie de alte abordări pentru persoanele care nu sunt bine protejate de vaccinurile antiCovid-19.”
Totodată, Pangalos a completat că nu peste mult timp va publica date suplimentare despre aceste studii. Dacă totul decurge conform planurilor, nu ar trebui să treacă mai mult de patru luni până la acel moment.
Oficialii laboratorului AstraZeneca au precizat că vor depune un dosar la autorităţile sanitare. Scopul este acela de a obţine o utilizare de urgenţă sau o validare condiţionată a tratamentului. Mai trebuie spus că dezvoltarea tratamentului este finanţată de Guvernul Statelor Unite ale Americii.