O ieșeancă a primit 100.000 de euro drept despăgubiri morale. Totul a pornit după de la o frână bruscă

Sursa: arhiva EVZ

Obiceiul șoferilor de autobuz de a pune frâne bruște îi poate costa destul de scump. Este cazul unei femei din Iași care a primit o sumă incredibilă drept despăgubiri morale după ce și-a rupt mâna într-un mijloc de transport în comun.

Mulți dintre șoferii de autobuze au obiceiul de a pune frâne bruște atunci când se află la volanul mijloacelor de transport în comun. Acest lucru poate cauza incidente neplăcute pentru călători. Este și cazul unei femei din Iași care și-a rupt mâna după ce un șofer de autobuz al Companiei de Transport Public a frânat brusc.

Ulterior, femeia a decis să dea în judecată societatea. Ea a cerut despăgubiri materiale în valoare de 8.700 lei, dar și 300.000 de lei drept daune morale. În cele din urmă, judecătorii au considerat că 10.000 de euro sunt suficienți pentru acest incident. Compania de Transport Public nu a avut nimic de suferit pentru că daunele morale vor fi achitate de Omniasig SA.

Când și-a rupt ieșeanca mâna în autobuz

Incidentul a avut loc în luna septembrie a anului 2019. În urma frânei bruște puse de șoferul autobuzului, femeia a suferit o dublă fractură a antebrațului. În urma accidentului, ea a avut nevoie de aproape trei luni de îngrijiri medicale și de recuperare funcțională. În fața instanței, femeia a susținut că înaintea accidentului ea avea un stil de viață destul de activ. Ea lucra în domeniul masajului, iar din cauza accidentului ea nu mai poate desfășura această activitate. În plus, femeia a mai adăugat că a rămas cu temeri legate de deplasarea în autovehicule.

Magistrații au fost de acord că aceasta ar merita să primească pentru neplăcerile prin care a trecut suma de 10.000 de euro. „Despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite”, au precizat magistrații Judecătoriei. În plus, compania care trebuia să plătească daunele a făcut apel. Dosarul a intrat pe rolul Curții de Apel, iar acesta se va judeca la mijlocul lunii ianuarie a anului viitor, informează Ziarul de Iași.