O fostă gimnastă de performanţă, Maica Ecaterina, a povestit de ce a renunțat la sport și de ce a ales calea pocăinței. Ea a început să ajute copiii care provin din familii cu probleme sau care au fost abuzați.
O fostă gimnastă de performanţă, Maica Ecaterina, a ajutat peste 150 de copii din Rădăuţi care au fost abandonați sau abuzați. Acum. unii fac muzică, alţii matematică, unii sunt campioni la karate sau joacă în piese de teatru. După o viață dedicată sportuluo, Maica Ecaterina, s-a pocăit și a început să se ocupe de cei neajutorați.
„Pentru unul sunt mamă, pentru unul sunt soră, pentru unul sunt prietenă, mă transform în ce vor ei să fiu, ca să pot să le fiu de folos. Sunt un pion prin care Dumnezeu vrea să facă ceva pe pământ”, a spus fosta gimnastă.
Fosta gimnastă a mai povestit că cel mai mic copil de care se ocupă are 7 ani și cel mai mare 25. Aceasta a spus că a simțit că menirea ei este să ajute suflete neajutorate și să se apropie de Dumnezeu. „Noi ne îmbrăţisăm foarte mult, plângem împreună, râdem împreună, stau permanent în mijlocul lor. Cred că Dumnezeu m-a pregătit pentru asta înainte de a crede eu că sunt pregătită să fac asta.”
A visat de mică să devină călugăriță
Fosta sportivă a mărturisit că de mică a visat să devină călugăriță și că s-a dus la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi la doar 25 de ani. A primit numele sfintei Ecaterina, ocrotitoare celor învăţaţi, iubitori de carte. A urmat apoi studii de psihologie şi asistenţă medicală.
„Fiecare copil care a păşit pe poartă, nu a fost întâmplător să vină aici şi atunci misiunea mea este că eu să fac ceva pentru el. Primii au ajuns aici acum 12 ani. Au fost cazaţi în căsuţele colorate în care se gospodăresc, îşi fac teme şi planuri. Nu cred că m am culcat vreodată fără să mă gândesc la ei sau la ce mi s a întâmplat sau ce face sau celui care e plecat în familie sau copii care au plecat de la noi. Binele trebuie să simţi că-l faci, misiunea omului este de a face bine în general. Binele face parte din fiinţa noastră”, a spus Maica Ecaterina pentru Observator.
Maica Ecaterina i-a dus pe cei mici și la sport, muzică, dans, pictură, cursuri de engleză sau dezvoltare personală.