O fetiță este rasă pe cap, în timp ce plânge pe scenă! Imaginile au impresionat o lume întreagă

O fetiță este rasă pe cap, în timp ce plânge pe scenă! Imaginile au impresionat o lume întreagă

O fetiță din Calgary, Canada, care și-a pierdut mama bolnavă de cancer, a acceptat să fie rasă pe cap, în semn de solidaritate cu fratele ei, care la rândul său se luptă cu necruțătoarea boală.

Sofia Smith, în vârstă de nouă ani, și-a pierdut mama, pe Tatiana, la vârsta de cinci ani. Femeia a murit de cancer.

Tragedia a lovit din nou familia Smith de curând, când și frățiorul Sophiei, în vârstă de 14 ani, a fost disgnosticat cu cancer.

„Când am aflat că Rand are cancer, m-am gândit dacă pot face ceva pentru el”, a spus Sophia, care a decis să-și doneze părul într-un eveniment caritabil, potrivit Cbc.ca.

Să-și tundă superbul păr blond, de care a avut grijă toată viața, a fost un gest imens pentru Sophia, însă l-a făcut cu dragă inimă știind că este pentru o persoană atât de dragă.

„Mă face să mă simt mai bine, pentru că fac asta pentru cineva, pe care îl iubesc cu adevărat”, a spus Sophia.

Momentul emoționant, în care o femeie îi taie părul fetiței, timp în care aceasta izbucnește în plâns și este sărutată pe creștet de tatăl său, a devenit viral pe internet și a impresionat o lume întreagă.

La evenimentul caritabil, Sophia împreună cu alți 70 de voluntari, au decis să-și doneze părul pentru a obține bani pentru bolnavii de cancer. Peste 20.000 de dolari s-au strâns pentru prin aceste acțiuni caritabile.