Polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 45 ani, din localitatea Zăneşti, Județul Neamț, după ce a tâlhărit şi violat o bătrână de 75 ani, din localitate. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu, faptele s-au produs în noaptea de 6 spre 7 martie, în casa victimei.
O femeie de 75 de ani, imobilizată la pat, a fost violată și tâlhărită. Sursa citată a declarat, luni, că bărbatul a fost depistat pe un teren agricol și somat fiind de forțele de ordine plecate în căutarea sa, a încercat să fugă. El a fost însă prins și încătușat de polițiști.
La data de 7 martie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la faptul că, în locuința unei femei din Zănești, au pătruns persoane necunoscute care au violat-o și i-au sustras o sumă de bani.
La nivelul Secției de Poliție Rurală Săvinești s-a format o echipă operativă. Formată din agenți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției municipiului Piatra Neamț și au fost demarate de îndată cercetări. În urma cercetărilor, polițiștii au reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei.
Bărbatul a încercat să fugă dar a fost prins și imobilizat de polițiști
„Din cercetările efectuate a reieşit ca, în noaptea de 6 spre 7 martie 2021, un bărbat de 45 de ani, ar fi pătruns în locuinţa unei femei 75 de ani, din Zăneşti, imobilizată la pat, pe care a constrâns-o să-i înmâneze 7 lei. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, profitând de imposibilitatea femeii de a se apăra şi prin constrângere, ar fi dezbrăcat-o şi ar fi întreţinut, împotriva voinţei sale, un raport sexual cu aceasta, după care a părasit incinta imobilului. Pe numele persoanei bănuite de comiterea faptei a fost emis un mandat de aducere, bărbatul fiind depistat pe un teren agricol din localitatea Zăneşti. În momentul în care a fost somat verbal să se oprească, acesta ar fi început să fugă, fiind prins de poliţişti, care au procedat la imobilizarea şi implicit la conducerea acestuia la sediul poliţiei", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore, fiind acuzat de tâlhărie calificată şi viol.
El va fi prezentat, luni, Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, scrie Agerpres.