O cunoscută universitate privată își va închide porțile! Decizia este definitivă

O cunoscută universitate privată își va închide porțile! Decizia este definitivă

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern privind desfiinţarea unei cunoscute universități particulare din Bucureşti, mărind astfel lista instituțiilor private de învățământ care devin istorie.

"Prin aprobarea legii de desfiinţare, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte 'Gheorghe Cristea' din Bucureşti nu mai reprezintă o instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ", se precizează în expunerea de motive.

Potrivit iniţiatorului, studenţii şi absolvenţii fără diplomă care au fost înmatriculaţi la specializări/program de studii universitare acreditate/autorizate provizoriu, din cadrul acestei universităţi, au dreptul să-şi finalizeze studiile la specializări/programe de studii acreditate identice sau similare, din acelaşi domeniu al specializării/programului de studii, organizate în instituţii de învăţământ superior acreditate.

Proiectul a fost adoptat cu amendamente admise la comisia de specialitate, potrivit cărora documentele universitare cu caracter permanent, create pe timpul funcţionării universităţii, urmează să fie depuse la Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale ale României, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

De asemenea, documentele administrative, cele financiar - contabile cu caracter permanent vor fi depuse la Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale ale României. Senatul este prima Cameră sesizată, informează Agerpres.

Statutul universităților private s-a degradat constant în ultimii ani, mai ales din cauza scandalurilor legate de facultățile sub egida Spiru Haret. „A avea diploma de la Spiru” echivalează cu o slabă pregătire academică. Iar fabricile de diplome pe care le propun instituțiile de învățământ superior private sunt larg blamate, potrivit relatărilor mass-media.

"În România privatul a devenit doar un înlocuitor comod al bătăii de cap de la stat. În multe din universitățile private din România nu lipsește neapărat calitatea cursurilor, cât restul ansamblului, respectiv exigențe, etică, competiție sau dorința de afirmare. Realizarea unui mediu privat elitist și competitiv poate asigura performanțe deosebite și o șansă reala pentru cei care vor să performeze deasupra marii mase", sustine Alexandru Fotescu, care urmează cursurile unui program de MBA în cadrul University of Wales, într-o analiză ZF.

Dacă la noi facultățile private au devenit o alternativă comodă pentru învățământul de stat, facultățile private din Vest au fost constituite și finanțate pentru ca absolventții să facă performanță și să aducă creștere economică în statul în care vor lucra. Astfel se explică și sumele mari investite în sistemul de învățământ superior privat, mai explică Alexandru Fotescu.

Ne puteți urmări și pe Google News