Primul exemplar a fost văzut de un soldat al Gărzii Imperiale japoneze care l-a observat umblând prin grădina palatului imperial din Tokio, în îndepărtatul 1968.
Acest vierme otrăvitor este imposibil de ucis. Ca şi cum asta n-ar fi de ajuns, există şi viermele-ciocan, care este asemănător unui şarpe, dar nu e şarpe. De când a fost descoperit oamenii de ştiinţă au început să studieze această ciudată fiinţă, fără a reuşi să-l cunoască cu adevărat.
Iată ce vi se întâmplă dacă-l atingeţi şi cum îşi ucide prada viermele-ciocan
A fost clasificat în 1982, graţie muncii zoologilor japonezi Kawakatsu şi Makino, cu atât mai mult cu cât nu există decât puţine exemplare. Din cauza rarităţii semnalării lor, s-a ajuns la concluzia că aceşti viermi stranii, originari chiar din Asia de Est, au fost introduşi în zonă odată cu descărcarea mărfurilor provenind de pe nave.
Ceea ce se ştie este că nu e vorba de o specie de şarpe, ci mai degrabă de un vierme plat terestru, originar din Asia, pe care cercetătorii l-au numit Bipalium nobile. Un exemplar poate ajunge să depăşească un metru lungime, corpul lung şi subţire, gălbui, pătat cu diferite linii maron, sau negre şi are capul sub formă de ciocan, sau târnăcop.
Se crede mai ales că este un prădător foarte rapid şi care lasă foarte puţine şanse de supravieţuire şi salvare pradei sale. Ucide alte nevertebrate folosind o anume mucoasă toxică pe care o secretă, dar are şi un musculos faringe reversibil şi o forţe fizică considerabilă. Pentru a se hrăni el preferă râme, melci, numeroase specii de insecte şi... arahide.
Nu poate fi ucis
Inutilă încercarea de a-l ucide şi a scăpa de problemă, fiindcă este practic imposibil de ucis. Cine a avut ideea de a-l tăia în două bucăţi a rămas uimit: după doar câteva zile, din jumătatea potesrioară a apărut un alt cap şi a reînceput să se mişte şi să se târască. Nevertebrata este un membru al subfamiliei Bipaliinae, adică a viermilor plaţi care din pricina adaptării lor la umiditate cer condiţii specifice ambientale pentru a supravieţui. De multe ori sunt studiaţi ca organisme model cu obiectivul de a înţelege starea de sănătate a anumitor ambiente, ca de exemplu pădurea pluvială atlantică a Braziliei.
Viermele-ciocan se târăşte pe pământ cu ajutorul unor celule ciliate care se află în zona ventrală şi care sunt folosite ca o un fel de talpă „prăfuită” de secreţii mucoase care ajută animalul să alunece pe suprafeţe. Ca şi alţi semeni de-ai săi, posedă un sistem nervos foarte simplu, scrie Il Giornale.