PSD s-a hotărât: în ciuda opoziţiei manifestate de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie sau Radu Mazăre, grosul liderilor centrali şi judeţeni a înclinat spre intrarea la guvernare.
Chiar şi alături de PDL, şi de Traian Băsescu, adversari declaraţi atât în campanie, cât şi în istoria ultimilor ani. Pentru a nu fi spulberat, Mircea Geoană s-a supus presiunii exercitate de cei care doreau cu ardoare intrarea la guvernare. Niciun lider PSD nu ştie cât va dura parteneriatul cu PDL şi cum va ieşi partidul din această aventură. Toţi speră însă că le va fi mai bine la putere decât în opoziţie.
PSD a declarat: „Ne ţinem de nas şi mergem la guvernare cu PDL“. Zicerea îi aparţine unui PSD-ist local: Ion Prioteasa, şeful lui Geoană de la Dolj, baron al judeţului, şi a fost emisă drept concluzie a discuţiilor din PSD privind intrarea la guvernare alături de PDL. Concluzia a fost transpusă ieri şi într-o hotărâre luată prin vot. După şase ore de discuţii în Comitetul Executiv, 41 de lideri ai PSD au spus „DA“ pentru o relaţie cu PDL. Doar 17 s-au mai opus capitulării în faţa lui Traian Băsescu, pledând pentru o „opoziţie cinstită“. Geoană, numărul doi în stat „Decizia este de a demara negocierile pentru formarea unei majorităţi de guvernare cu PDL“, a anunţat, la finalul discuţiilor, Mircea Geoană. În ciuda faptului că nu toate detaliile înţelegerii cu PDL erau stabilite, în mare, lucrurile păreau decise.
PSD va forma guvernul cu PDL. Geoană se prezenta deja aseară drept viitor preşedinte al Senatului. Cu toate acestea, preşedintele PSD susţinea că a fost mandatat să obţină de la PDL o înţelegere conform căreia premierul să fie deţinut prin rotaţie: primii doi ani de PDL şi următorii doi ani de PSD. Oferta PDL, mai tentantă decât cea a PNL
Decizia de a intra la guvernare alături de PDL a fost luată mai greu decât era de aşteptat. Duminică seară, şefii locali şi centrali ai PSD se culcaseră cu gândul că vor merge cu PDL. Dimineaţă, vestea că Geoană şi Tăriceanu au mai avut o discuţie a reanimat tabăra celor care pledau pentru alăturarea de PNL.
După ce Mircea Geoană a prezentat şi cele două oferte, s-au lămurit care e direcţia. Democrat- liberalii au oferit un post de vicepremier, preşedinţia Senatului, jumătate plus unu din ministere, jumătate din funcţiile de prefect şi jumătate din funcţiile din instituţiile de stat din teritoriu.
Liberalii au făcut aceeaşi ofertă, adăugând şi poziţia de premier pentru Geoană. În acest punct, o parte dintre liderii PSD au izbucnit în râs. „Ce premier pot ei să ne dea? PNL ne vinde pielea ursului din pădure“, a fost replica lui Liviu Dragnea, şeful PSD Teleorman. „Da’ de unde ni-l dau? De la Băsescu?“, şi-a exprimat scepticismul şi Marian Vanghelie, un adversar declarat al colaborării cu PDL. Conştiinţa lui Hrebenciuc rămâne la PNL
Cu această ofertă, PNL nu a avut nicio şansă. „Ne-au crezut fraieri“, „timp de doi ani ne-au luat drept imbecili“ au fost expresiile cu care îşi începeau pledoariile adversarii relaţiei cu PNL. Viorel Hrebenciuc s-a lămurit repede că o relaţie cu liberalii nu mai poate fi susţinută. „Mandatul meu este pentru guvernare. Conştiinţa mă îndeamnă să votez pentru PNL“, a spus Hrebenciuc plecând la jumătatea şedinţei.
Adrian Năstase a încercat şi el să ţină piept: „Dragi colegi, sper că sunteţi conştienţi că după o astfel de decizie vom avea şanse mai mici la prezidenţiale şi vom rămâne încă cinci ani cu Traian Băsescu“. Replica a venit de la Miron Mitrea: „Adriane, alegerile prezidenţiale vor fi peste un an. Într-un an s-ar putea să dispărem dacă nu intrăm la guvernare“. Marian Oprişan şi alţi lideri locali au pledat pentru ideea că guvernarea va aduce bani pentru administraţiile locale. Vanghelie a încercat să-i aducă cu picioarele pe pământ: „Voi vă auzi ce spuneţi? Aveţi impresia că o să primiţi bani. N-o să primiţi nimic! Nu-l cunoaşteţi pe Băsescu. O să fie buget de austeritate“. Nici Vanghelie, nici Iliescu, nici Radu Mazăre nu au reuşit să încline balanţa. Majoritatea în PSD s-a exprimat pentru guvernare.
PROMISIUNE
Premierul, cel mai târziu mâine
Liderii partidelor parlamentare s-au întâlnit aseară cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, obţinând promisiunea că până cel mai târziu mâine seară vor primi un telefon pentru a afla numele premierului desemnat. Proiectul de coaliţie de guvernare cu care s-a plecat de la Cotroceni, după o discuţie de o oră, este PDL-PSD-UDMR, cu prim-ministru de la PDL. „Din nefericire, colegii liberali s-au autoexclus. Personal sunt dezamăgit că aceste negocieri cu PNL au eşuat“, a fost concluzia liderului PDL, Emil Boc. El a anunţat, de altfel, că astăzi urmează să ducă mai departe negocierile cu PSD şi UDMR, numind deja noua construcţie când „coaliţie de guvernare“, când „aranjament guvernamental care se arată a fi“.
Potrivit unor surse care au participat la întâlnire, în interiorul PDL (Emil Boc, Theodor Stolojan şi Adriean Videanu) şi PSD (Mircea Geoană, Ilie Sârbu) nu au avut prea multe de spus, discuţiile urmând să continue în detaliu în cursul serii şi astăzi. Punctul asupra căruia s-a căzut de acord în unanimitate a fost că guvernul trebuie format cât mai rapid, iar premierul anunţat înainte de Consiliul European de la Bruxelles, care începe joi. De aceeaşi părere ar fi fost inclusiv actualul premier care participă, alături de şeful statului, la reuniunea liderilor UE. (Anca Simina)
Citiţi şi:
Criza - pretextul PDL pentru un guvern cu PSD PNL se vede în opoziţie EDITORIALUL EVZ: De ce îl vom iubi pe Dinu Patriciu
Marko nu ia în serios condiţiile lui Geoană
SENATUL EVZ: S-au terminat banii, iar ce a mai rămas dăm înapoi la UE CĂLIN HERA: Alianţa „ei cu ei“!