Clădirea din strada Blănari 14, din București, unde a funcționat celebrul Club A, este restaurată de Primăria Generală a Capitalei. Pentru generațiile mai în vârstă, de această clădire sunt legate amintiri care mai de care mai frumoase și mai spectaculoase. Aici, formații precum Iris sau Holograf au făcut spectacole memorabile.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că imobilul în care a funcționat Clubul de Arhitectură, este restaurat, acesta fiind în stare avansată de degradare.

Experții au inclus clădirea pe lista celor cu risc seismic major, drept pentru care lucrările de restaurare vizează și refacerea structurii de rezistență, pe lângă cele urbanistice, din planul de construire.

„Avansăm cu lucrările de consolidare la imobilul din str. Blănari nr. 14, în care au funcţionat celebrul Club A şi Teatrul Godot. În această perioadă se refac în totalitate acoperişul şi şarpanta pentru a opri infiltraţiile şi a proteja interiorul imobilului, după care vor începe lucrările la structura de rezistenţă. Expertul tehnic a ales ca soluţie de consolidare cămăşuirea şi armarea pereţilor şi, pentru că imobilul are statut de monument istoric, intervenţia este aplicată doar pe interiorul imobilului, faţada urmând să beneficieze de lucrări speciale, care ţin cont de specificul arhitectural”, a anunțat Nicușor Dan.

Cosul total al lucrărilor de renovare este de 14. 4 milioane de lei, bani care vor fi asigurați din PNRR.

Clubul A era la subsol. În 2015, EVZ a refăcut istoria Club A

Redăm integral articolul apărut în 2015. Acum 30-40 de ani, tinerii aveau puține posibilități de distracție. Discotecile erau puține și prețurile mari. Comuniștii aveau cenzură și la muzica din difuzoare. Studenții de la Arhitectură s-au organizat și au fondat un club exclusivist. Entitatea trăiește și azi și are același nume: Club A!

Primarul general Nicușor Dan își aduce aminte de acele vremuri, când cu siguranță venea la Club A, pentru distracție și voie bună.

Într-o pivniţă din Centrul Istoric al Bucureştilor, acum aproape o jumătate de veac, o mână de tineri intelectuali au pus bazele unei „instituții” practic de neconceput în acei ani cenușii ai comunismului.

În acel subsol igrasios s-au consolidat caractere şi s-au confirmat talente artistice care au rămas peste timpuri. Se ascultau hit-uri de ultimă oră, s-au compus cântece care și astăzi te înfioară, se recita poezie modernă, s-au jucat piese de teatru – care n-aveau loc în altă parte de cenzura dictaturii şi chiar se făcea politică într-o vreme în care firul roşu era dat de un partid unic. Miliţienii şi securiştii infiltraţi erau aşa de urât priviţi că plecau singuri.

Numele unora ca Florian Pittiș, Alexandru Andrieș, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Mircea Florian sau nume de formații ca Roșu și Negru, Iris, Basorelief, Holograf, Cromatic, Phoenix, Mondial, Semnal M zburau din gură în gură, ca o reclamă orală, volantă. Două generaţii de muzicieni s-au lansat acolo.

După 1989, Club A a dispărut

Entitatea respectivă a funcţionat autarhic până la momentul ’89, apoi, a urmat un declin firesc. Au apărut puzderie de locuri în care studenţii se puteau distra, de data aceasta la vedere, nu „underground”.

La 25 de ani de la Revoluție, noțiunea de „club” este asimilată cu fițoasele Bamboo, Fratelli sau Le Gaga. Cu toate acestea, micuţa pivniţă de pe strada Blănari, nr. 14, trăieşte şi respiră muzică. Oaza de libertate culturală înfiinţată, acum 46 de ani, de studenţii de la Arhitectură, astâmpără în continuare setea de distracţie a tinerilor.

„Ne întâlneam la o cofetărie și beam vermut cu votcă”

Pe 5 martie 1969, celebra poartă de fier de la Club A se deschidea pentru oaspeţii ei. O clientelă selectă formată, inițial, exclusiv din studenții Facultății de Arhitectură din București.

Ideea îi venise unui student din anul VI, pe nume Emil Barbu „Mac” Popescu, cu doi ani înainte, după ce fusese într-o excursie în Polonia, primită ca premiu după câştigarea un concurs.

„Am văzut acolo câteva cluburi, dar nu mi-au plăcut. Erau mai degrabă locuri de socializare, decât de evenimente culturale. Cred că eram credibil că ideea a prins… Noi ne întâlneam la cofetăria Albina, pe colţul Pasajului Victoria, unde beam Amalfi, o combinație de vermut cu votcă”, se îmbujorează bătrânul arhitect. Apoi, oftează: „Vedeţi…, pentru cei de 50-60 de ani, Club A are o rezonanţă mai mult muzicală, dar era şi profesională! Iar pentru cei de dinafara breslei, se vorbeşte exclusiv de pop, rock şi folk! Noi, cei de la arhitectură, eram mai puţin îndoctrinaţi şi mai puţin dispuşi la compromisuri…”, povestea Mac Popescu, pe atunci lider al Asociației Studenților de la Arhitectură.

Prețul: 35.000 de lei în 1969!

Odată ideea pornită, s-a conceput „Manifestul Club A” pe care fiecare student îl primea la intrarea în şcoală. În el era scris, curajos: „Studenți, a sosit vremea să scăpăm de inerția care nu ne caracterizează! Să ne facem un club al nostru!”.

Mac Popescu râde: „Mai mult, cel care le împărţea era un student din anul IV care tocmai terminase turul Europei pe bicicletă şi mai vorbise la Europa liberă”.

Totuşi, inconştienţa tinerilor a scăpat netaxată de securişti: „Şi-au dat seama că suntem inofensivi”.

În urma unei chete s-au strâns 35.000 de lei, sumă fabuloasă, pe atunci. După un „scouting” a fost identificat şi locul, s-a cumpărat – restul de bani fiind dat de Casa de Cultură a Studenţilor „Preoteasa” – şi s-a amenajat prin munca exclusivă a studenţilor. Iar toți membrii cotizanți au devenit „membri fondatori”.

„Cred că eram vreo 700, iar clubul avea 250 de locuri. La deschidere, că se dusese vorba, erau pe stradă vreo mie de inşi!”, rememorează iniţiatorul instituţiei. Clubul se voia pe model englezesc, cu un regulament strict. „Nu oricine intra! Doar membrii fondatori, membri simpli și abia după aceia studenții, care veneau însoțiți fiecare de un membru al clubului”, mai spunea ”Mac” Popescu.