O categorie de oameni ar putea fi vaccinați pentru Covid abia în 2022. Care este motivul?

O categorie de oameni ar putea fi vaccinați pentru Covid abia în 2022. Care este motivul?

Tinerii sănătoși ar putea să nu fie vaccinați pentru noul coronavirus înainte de 2022 întrucât autoritățile din domeniul sănătății se concentrează mai întâi pe imunizarea persoanelor vârstnice și vulnerabile, au declarat miercuri oficiali ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Dr. Soumya Swaminathan, cercetătorul șef al OMS, a spus că lucrătorii din sectorul medical, cei din sectoarele esențiale și vârstnicii vor primi primii vaccinul, dar că detaliile referitoare la priorități sunt încă stabilite de OMS și grupurile sale consultative. Și, desigur, un vaccin pentru noul coronavirus trebuie mai întâi să fie declarat sigur și eficace de către OMS, Uniunea Europeană sau Statele Unite, transmite CNBC, potrivit profit.ro.

”Oamenii tind să creadă că pe 1 ianuarie sau pe 1 aprilie vor lua vaccinul, iar apoi lucrurile vor reveni la normal. Nu va funcționa așa”, a spus Swaminathan. Ea a adăugat că lumea va avea, sperăm, cel puțin un vaccin sigur și eficace până în 2021, dar acesta va fi disponibil în ”cantități limitate”.

Grupul consultativ strategic de experți în imunizare al OMS, sau SAGE, a publicat recent orientări pentru țări cu privire la modul de stabilire a prioritizării diferitelor grupuri de oameni. Mai mult de 10 vaccinuri împotriva coronavirusului, din întreaga lume, se află în studii clinice de fază finală, a spus Swaminathan, adăugând că, pe măsură ce diferite vaccinuri pot primi aprobarea pentru a fi distribuite, SAGE va publica îndrumări cu privire la populațiile pentru care este cel mai potrivit vaccinul și cum să fie distribuit.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Majoritatea oamenilor sunt de acord că va începe cu lucrătorii din domeniul sănătății și lucrătorii din prima linie, dar chiar și atunci trebuie să definit care dintre aceștia prezintă cel mai mare risc și apoi vârstnicii și așa mai departe. Vor exista o mulțime de îndrumări, dar cred că o persoană obișnuită, un tânăr sănătos ar putea fi nevoit să aștepte până în 2022 pentru a obține un vaccin”, a spus Swaminathan.

La fel ca OMS, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA se pregătesc să acorde prioritate anumitor comunități cu risc pentru distribuirea vaccinurilor. Dar situația din SUA va arăta probabil foarte diferit de cea a OMS. SUA și-au asigurat în mod independent sute de milioane de doze de vaccinuri de la șase companii care au vaccinuri în dezvoltare.

Ooficiali de rang înalt din domeniul sănătății din SUA au declarat că țara ar putea avea suficiente doze pentru a vaccina fiecare american până în primăvara anului 2021, fiind posibilă o distribuție limitată pentru grupurile prioritare chiar din acest an. Înalți oficiali ai OMS au avertizat națiunile împotriva asigurării dozelor de vaccin pentru propriii lor cetățeni, precum au făcut-o SUA și China, ceea ce directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a numit ”naționalismul vaccinului”.

În schimb, OMS a lansat programul COVAX pentru a garanta accesul echitabil la aprovizionarea cu doze de vaccin pentru întreaga lume. Peste 170 de țări, inclusiv China și Regatul Unit, au investit în acest program, care dispersează riscurile și beneficiile potențiale ale dezvoltării vaccinului între membrii săi.

”Trebuie să ne asigurăm că îi vaccinăm pe cei cu cel mai mare risc în fiecare țară, înainte de a vaccina pe toată lumea din câteva țări”, a declarat miercuri dr. Maria Van Kerkhove, șefa diviziei pentru boli emergente și zoonoză a OMS.

Orice plan de distribuire a vaccinului este, desigur, condiționat de un vaccin care este atât sigur, cât și eficace.

Comentariile OMS vin la câteva zile după ce Johnson & Johnson a anunțat o pauză în studiul aflat în stadiu final pentru un vaccin, din motive de siguranță. Iar un studiu clinic în fază finală al AstraZeneca rămâne în așteptare în SUA, după ce luna trecută a fost oprit după o reacție adversă puternică la un pacient înrolat în cercetare.

Astfel de pauze în studiile clinice nu sunt neobișnuite, spun oficialii din domeniul sănătății, și indică faptul că agențiile de reglementare iau măsurile de siguranță adecvate în dezvoltarea vaccinurilor.