În urmă cu aproape un an am citit în „România literară” o cronică despre volumul Doinei Păuleanu Peninsula misterioasă. Incursiuni în istoria Constanţei. Cu toate eforturile, nu am reuşit să intru în posesia cărţii – primind-o cadou spre sfârşitul anului trecut.

A fost o coincidenţă tragică: am primit volumul la două zile după ce am aflat din ziare că Doina Păuleanu tocmai trecuse la cele veşnice, răpusă de noua maladie planetară.

Pe Doina Păuleanu am cunoscut-o cu 40-45 de ani în urmă, în casa unei prietene comune, şi am aflat că este braşoveancă stabilită la Constanţa. O persoană cultivată, inteligentă, trăită între intelectuali de primă categorie.

De aceea, superba sa izbândă, Peninsula misterioasă, nu poate surprinde pe nimeni. Volumul tipărit la Imprimeria „Monitorul Oficial” este o întâlnire între carte şi album cum puţine mai apar în zilele noastre.

Era firesc ca Doina Păuleanu, critic de artă în primul rând, director multă vreme al Muzeului de Artă din Constanţa, să-şi îmbogăţească plastic memorabilele pagini despre Constanţa; nu sunt primul care descoperă fabuloasa ilustraţie a lucrării.

Creștinism și civilizații antice

Vorbesc în titlu despre o carte pe măsura Constanţei, însă trebuie să amintesc că e vorba numai de o parte din Constanţa, acea peninsulă care a constituit nucleul iniţial al oraşului întemeiat de greci şi continuat de romani.

Se ştie că prin Dobrogea au pătruns la noi atât cele două mari civilizaţii antice, cât şi creştinismul, respectiv monahismul creştin.

Am mai spus că pentru mine Constanţa – în frunte cu peninsula – este al doilea oraş din România, după Bucureşti, ca frumuseţe.

Desigur, autoarea consacră mult spaţiu, pe bună dreptate, Antichităţii tomitane. Eu am fost însă fascinat de această urbe marină prevalent orientală, care în decurs de câteva decenii, dintr-o burgadă pescărească cu trei mii de locuitori aşezată la periferia şubredei împărăţii otomane, a devenit un oraş impresionant.

Fascinanţi sunt ultimii 150 de ani din istoria Constanţei şi sub acest aspect am găsit date de interes copleşitor, întrucât există şi o latură ştiinţifică, în sensul bun al cuvântului, în această carte-album. Un singur exemplu concludent: Doina Păuleanu arată că adevăratul arhitect al Catedralei Episcopale „Sfinţii Petru şi Pavel” din Constanţa nu este Ion Mincu, aşa cum ştiam, ci Alexandru Orăscu. Ion Mincu s-a ocupat mai mult de mobilierul catedralei, dar adevăratul proiectant este omul care a construit atât Universitatea din Bucureşti, cât şi o altă însemnată clădire din urbea tomitană, hotelul „Carol I”.

Clădirile-simbol

Nu mai vorbesc de numeroasele pagini pe care Doina Păuleanu le consacră acelei clădiri-simbol care a fost şi a rămas Cazinoul.

Mă leagă multe amintiri de elegantul hotel „Palas”, edificiu care deschide poate cea mai frumoasă vedere spre mare. În urmă cu 30 de ani, a fost primul meu termen de comparaţie atunci când am ieşit pe terasa camerei în care stăteam din hotelul „Dragonara” din Malta, iar câteva clădiri cu arcaturi maure ce se profilau în apropiere mi-au adus aminte automat de Casa Mihail Suţu, superba vilă cu faţadă maură din apropierea Bisericii Elene din Constanţa.

Reîntorcându-mă la hotelul „Palas”, în care am stat de multe ori, eram convins că datează din epoca interbelică. Am aflat că, în realitate, a fost construit între anii 1912 şi 1914. Se cuvine adăugat că şi tizul său din Bucureşti, „hotelul Athénée Palace”, a fost terminat în anul 1914.

Despre o altă clădire fără pereche din Constanţa, „Casa cu lei”, am aflat că a fost proprietatea unui proeminent armean, Dicran Emirzian, care nu a fost armator, aşa cum eronat ştiam, ci preşedintele armenilor din Constanţa.

Surprinzătoare sunt raporturile strânse ale Casei Regale cu Constanţa, pe care membrii dinastiei o frecventau şi pentru calităţile sale de staţiune balneară.

Un împărat la Constanța

În 1895, Regele Carol I, Regina Elisabeta, principii moştenitori, după ce iau parte la inaugurarea Podului Anghel Saligny de peste Dunăre, vin la Constanţa să serbeze evenimentul în saloanele hotelului „Carol I” de pe malul Peninsulei.

O fotografie admirabilă îi înfăţişează pe Regele Carol I, pe Prinţul moştenitor Ferdinand şi pe Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, cu prilejul vizitei familiei imperiale. Se spune că s-ar fi dorit o căsătorie între tânărul principe Carol, pe atunci în vârstă de 21 de ani, viitorul rege, cu una din fiicele ţarului.

Constanţa a fost singurul oraş românesc vizitat de un împărat în prima jumătate a secolului XX. Vizita ţarului Nicolae, sosit la bordul iahtului „Standard”, a avut loc în anul 1914.

Un primar inteligent, pe nume Ion Bănescu, a avut ideea să descongestioneze Peninsula de plajele apărute în locul numit La Vii şi să întemeieze Mamaia în anul 1906.

Iată cum îşi motiva acest primar salutarul său demers: „Oraşul de azi (1905, n.n), destul de îngust şi îngrămădit, va rămâne oraşul de port, de zgomot şi mişcare, iar Mamaia se va înjgheba, în viitor, ca loc de întâlnire, odihnă şi sănătate”.

Cred că până la Doina Păuleanu nimeni nu a tratat atât de profund şi de semnificativ prezenţa lui Eminescu la Constanţa în anul 1882, când a petrecut două săptămâni într-o cameră cu vedere spre mare din „Hôtel d’Angleterre”. Iar 1934 este anul în care este dezvelită faimoasa statuie a lui Eminescu de pe malul mării.

Peninsula misterioasă este o carte fără pereche.