O campanie mienieră va fi scoasă la vânzare în curând!
- Simona Tapalag ă
- 24 iulie 2014, 17:28
Cupru Min Abrud a primit din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Alba autorizaţia de mediu pentru obiectivul minier Roşia Poieni, zăcământ care conţine, potrivit specialiştilor, peste 60% din totalul rezervelor de cupru ale României.
Societatea din Abrud, unde lucrează în jur de cinci sute de oameni, a depus documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de mediu la sfârşitul anului trecut. În urma analizării documentaţiei depuse de SC Cupru Min SA Abrud, înregistrată la APM Alba în 16 decembrie 2013, a verificării amplasamentului, a şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din 22 iulie, APM Alba a luat decizia de emitere a autorizaţiei de mediu pentru desfăşurarea activităţii conform CAEN 0729 - Extracţia altor minereuri metalifere neferoase pentru obiectivul minier Roşia Poieni, se menţionează într-un material postat pe site-ul APM Alba, citat de Agerpres.
Decizia APM Alba poate fi contestată în termen de 30 de zile lucrătoare de la data afişării.
Obținerea autorizației de mediu este esențială în procesul de atragere a unui investitor, care să ofere fondurile necesare retehnologizării exploatării miniere de la Abrud.