O bătrână din Vâlcea a fost atacată de câinii din propria gospodărie. Femeia a murit în drum spre spital

Câine. Sursa foto: Arhiva EVZ

Multe persoane au fost victimele atacurilor câinilor de-a lungul timpului. Multe persoane au fost rănite chiar de propriile animale pe care le-au crescut. O femeie din Vâlcea a fost ucisă de câinii din gospodăria sa.

Încă o persoană a fost victima atacurilor animalelor pe care le-a crescut în propria gospodărie. O femeie din localitatea Muereasca, județul Vâlcea, a fost ucisă de câinii din curtea sa. Inspectoratul de Poliție Județean din Vâlcea a anunțat, miercuri, 11 ianuarie, că a fost deschisă o anchetă privind condițiile în care femeia în vârstă de 74 de ani a murit.  Dosarul penal a fost deschis după ce băiatul femeii a sunat la 112. Bărbatul a cerut ajutor pentru mama sa pentru că aceasta nu mai răspundea la telefon. Ulterior, polițiștii s-au deplasat la fața locului.
„La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 19: 12, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rrurală Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că mama sa nu îi răspunde la telefon. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că o femeie în vârstă de 74 de ani, din comuna Muereasca, judeţul Vâlcea, ar fi fost muşcată de propriii câini, fiind găsită în stare de inconştienţă”, a transmis IPJ Vâlcea.

Bătrâna a fost dusă la spital după ce a fost atacată de câini

Femeia atacată de câini a fost transportată la spitalul din Râmnicu Vâlcea pentru a primi îngrijiri medicale. Medicul Dan Ponoran a spus că bătrâna a ajuns la spital cu o mașină particulară. Atunci când femeia a ajuns la spital ea se afla deja în stop cardio-respirator, a mai spus medicul pentru News.ro. Ea a decedat la puțin timp după ce a ajuns la unitatea intraspitalicească. Polițiștii din județ au început cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Ulterior, vor fi stabilite cauzele și împrejurările în care s-a petrecut incidentul.

În ultimii ani au fost raportate tot mai multe cazuri de acest gen. Cel care a atras cel mai mult atenția a fost cazul lui Ionuț, băiatul de patru ani care a fost omorât de câini în Parcul Tei din București. Băiatul se afla alături de fratele său și bunica lor atunci când a fost atacat de maidanezi. Evenimentul s-a petrecut în 2013.