O petrecere de nuntă care se desfășura într-un restaurant din Slatina, cu încălcarea normelor de protecție sanitară, impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus, a fost întreruptă de polițiștii în urma unei intervenții în forță.
O nuntă la care participau în jur de 200 de persoane a fost întreruptă de polițiștii care au constatat că petrecăreții nu respectau măsurile de protecție sanitară impuse de autorități. Polițiștii au fost sesizați prin numărul de urgență, SNUAU 112, că într-un restaurant din municipiul Slatina se desfășoară o petrecere care deranjează liniștea publică și unde nu se respectă normele de protecție sanitară impuse de autorități în contextul limitării pandemiei de coronavirus.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, în cooperare cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, s-au deplasat de îndată la faţa locului, pentru a efectua verificări”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Ajunși la restaurant, polițiștii au constatat că informațiile pe care le-au primit prin numărul de urgență 112 se confirmă și că în interior are loc o petrecere de nuntă în toată regula, la care participă peste 200 de persoane.
În aceste condiții, dat fiind că erau încălcate normele de distanțare socială și cele de protecție individual, oamenii legii au intrat și au întrerupt evenimentul. S-a întâmplat chiar înainte de aperitiv, pe care chelnerii nu au mai avut ocazia să-l servească la mese.
„Întrucât la eveniment participau aproximativ 200 de persoane, fiind încălcate normele de distanțare fizică și cele de protecție individuală, reprezentanții autorităților au dispus suspendarea evenimentului”, se arată în comunicatul transmis mass-media de către IPJ Olt.
Atât invitații cât și organizatorii petrecerii, precum și administratorii restaurantului urmează să fie cercetați, iar în funcție de cele constatate să fie sancționați cu amenzi substanțiale.