Cele peste 200.000 de persoane venite special pentru acest eveniment, şampania scumpă, berea roz, sau magazinele pline de suveniruri ajută economia şi sunt un bun prilej pentru a populariza Principatului Monaco.
Atmosferă de basm la cununia religioasă a Prinţului Albert cu Principesa Charlene Wittstock. O ceremonie perfectă, demnă de o nuntă princială, în care s-au investit nu mai puţin de 80 de milioane de euro. Slujba religioasă a fost transmisă pe ecrane uriaşe amplasate în tot oraşul, iar la ceremonie au asistat peste 3.500 de invitaţi, printre care şefi de stat, capete încoronate şi VIP-uri din lumea atistică, a modei şi a sportului. Astăzi a fost o zi istorică în Monte Carlo. Albert al II-lea şi-a unit destinul cu fosta înotătoare Charlene Wittstock, originară din Africa de Sud. Programată pentru ora 18.00 (ora României), invitaţii de onoare au început să sosească cu peste o oră înainte la Palatul Regal din Monaco. Ceremonia s-a ţinut în curtea palatului, special amenajată pentru acest eveniment. La ora 17.58 Charlene Wittstock, foarte emoţionată, şi-a făcut intrarea pe covorul roşu, la braţul tatălui său şi a fost întâmpinată cu uralele de mulţime. Charlene de Monaco a ales o rochie de mireasă din mătase de culoarea fildeşului, fără mâneci şi cu trenă foarte lungă. Pe material au fost aplicate 40.000 de cristale Swarovski şi perle, iar creaţia îi aparţine lui Giorgio Armani, mireasa având vechi legături cu celebrul designer. Ea a fost urmată la altar de şase domnişoare de onoare în port monegasc, reprezentând cele şase districte ale statului Monaco. Absolvent al unei şcoli de marină, Albert al II-lea de Monaco a purtat un costum alb militar de ceremonie, brodat cu o rozetă ce reprezintă Coroana de Monaco, şi medaliile: Ordinul Sfântului Charles, Ordinul Grimaldi şi Legiunea de Onoare Franceză. Ceremonia religioasă s-a desfăşurat fără cusur, presărată cu momente muzicale emoţionante. Surpriza prinţului pentru Charlene Wittstock a fost o melodie tradiţională din Africa de Sud, un omagiu adus diversităţii, ce a fost interpretată imediat după mesajul Papei. Se ştie că populaţia Africii de Sud ţine foarte mult la tradiţii. Charlotte Casiraghi, următoarea mireasă_ După ceremonie, Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi Principesa Charlene Wittstock s-au îndreptat spre capela Sainte Devote, într-un automobil hibrid Lexus decapotabil, unde tradiţia cere ca mireasa să depună buchetul. Zvonurile spun că Charlotte Casiraghi, în vârstă de 25 de ani, fiica prinţesei Caroline de Monaco şi nepoata favorită a Prinţului Albert va fi cea care va primi buchetul. În capelă, emoţiile şi-au spus cuvântul, iar Charlene Wittstock a plans. În această seară se anunţă o petrecere mare la Monaco, mai ales că pentru sărbătorire s-au achiziţionat patru tone de artificii. La petrecere se va servi un meniu eco, preparat de către un bucătar ce deţine nu mai puţin de trei stele Michelin, iar din meniu va lipsi celebrul "Pâté de foie gras", o delicatesă specifică zonei. Ceremonia de nuntă s-a transmis în 50 de state, iar pentru Franţa, Spania şi Polonia s-a transmis în 3D. Bârfe de la nuntă Camerele n-au ratat momentul când mirii şi-au dat consinţământul. Dacă Charlene Wittstock şi-a privit în ochi alesul când el a spus DA, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Prinţul Albert care a evitat să-şi privească soţia. Un alt moment discutat al nunţii a fost rochia verde aleasă de supermodelul Naomi Campbell, despre care se ştie ca a avut o poveste de dragoste cu Prinţul Albert de Monaco. În tradiţia anglo-saxonă nu se poartă îmbrăcămintea verde la nuntă