Numirea lui Ion Antonescu în fruntea Guvernului. Etapele relației controversate cu regele Carol al II-lea.

România după interzicerea prin lege a PCdR a alunecat tot mai mult spre regimuri moderate apoi extremiste de dreapta. Evident, trendul occidental, impulsionat de Italia din 1922 și Germania din 1933, avusese influența lui. Dar oare în România, a fost ceva importat sau exista din interior? Studiul relației Ion Antonescu-Carol al II-lea ne poate face să ne dăm seama de acest fapt. E interesant și ce loc ocupă legionarii în ecuația asta.

Antonescu  - „câinele roșu” Carol al II-lea se temea de el

Antonescu primise o poreclă, i se spunea „câinele roșu”, din cauza părului roșcat, nu din cauza convingerilor politice. Ion Antonescu era un anti-comunist visceral, fanatic chiar. Evident, îi asocia pe evrei cu comunismul. Fusese coleg de școală cu Wilhelm Fildermann, șeful comunităților evreiești. A doua soție a tatălui său, Frieda Kuppermann l-a făcut să îi urască și mai mult pe evrei.

Ion Antonescu nu a fost un legionar niciodată. Era antisemit iar existența lui Hitler i-a sporit încrederea în sine. Era prieten cu poetul Octavian Goga, alt antisemit notoriu, cu o operă naționalistă în Ardeal, chiar prea naționalistă și pentru Maniu sau Ionel Brătianu înainte de Marea Unire. Pe Corneliu Zelea Codreanu l-a cunoscut în 1935. El însuși un fanatic, Antonescu ura fanaticii. Antonescu visa la un stat creștin, curățat de evrei dar fără politică. Era ca să zicem așa, un adept al „statului polițienesc”, lipsit de orice ideologie, de oameni politici. Avea câte puțin și din Hitler și din Mussolini, chiar și din Franco. Era ofițer de carieră ca și acesta din urmă. Era dictator ca toți trei.

Ion Antonescu fusese în 1933-1934 și 1937-1938, Șeful Statului Major General al Armatei Române. Ocupase portofoliul Apărării de două ori, o dată în Guvernul Goga-Cuza, a doua oară, în Guvermul Patriarhului Miron Cristea. Începuse să deteste stilul haotic și lipsa de înzestrare a Armatei. Afacerea Skoda avusese rolul ei în deteriorarea raporturilor dintre cei doi oameni de stat. Picătura care umple paharul vine în 1938. Ion Antonescu depune mărturie în favoarea lui Corneliu Zelea Codreanu care a fost arestat pentru lezmajestate. Codreanu, simpatizat formal de Hitler va fi lichidat de Carol. Evident, Hitler pe de o parte era mulțumit, fiindcă detesta mișcările locale de extremă dreaptă, pe de altă parte era supărat pe Carol II că nu ascultase de el să se bazeze pe Codreanu. Antonescu iese aparent din scenă, marginalizat de Carol al II-lea

Antonescu începe să critice. Avea relații cu Berlinul?

Generalul a fost mereu suspectat de relații cu Berlinul. Mihail Moruzov a încercat să îi însceneze procesul de bigamie, pe care el l-a câștigat contra lui Moruzov și a regelui. Moruzov va fi lichidat la Jilava, aparent doar de legionari în noiembrie 1940. După ultimatumul sovietic din vara lui 1940, la 29 iunie, generalul cere lui Carol II să îl numească șef al Guvernului. Carol se baza pe George Mihail și pe Paul Teodorescu și refuză. Îl arestează cu domiciliu stabilit la Mânăstirea Bistrița, Vâlcea.

La 12 iulie 1940, Antonescu trece în rezervă. Era la dispoziția unui dictator regal și aștepta. Putea fi oricând executat, dar se pare că regele se temea. Era foarte posibil ca Antonescu să aibă relații bune cu Wilhelm Fabritius, ambasadorul Reichului. Să nu uităm că, la anchete, la finele anilor 40, Maria Antonescu a spus că doamna Fabritius o vizita în timp ce soțul ei era închis la Bistrița.

Carol al II-lea cedează. Generalul devine Conducătorul Statului

Are loc Dictatul de la Viena. Carol II are mai puțin cu o treime din România Mare. Deja se antamase și cedarea Cadrilaterului. Protestele instigate de legionari fac să fiarbă marile orașe. În 4 septembrie, Ion Gigurtu, nepotul lui Nicolae Bălcescu își depusese mandatul. Carol al II-lea a decis la 5 septembrie 1940, să facă apel la general. Evident, generalul avea planul făcut!

Generalul a acceptat dar în noaptea următoare, pe fondul agitațiilor legionare, Carol a ales abdicarea. Din 6 septembrie, rege a devenit Mihai care mai fusese rege sub Regență în 1927-1930. Timp de un deceniu aproape, fusese Mare Voievod de Alba Iulia. În timp ce lui Carol și Duduiei li se pregăteau bagajele pentru exilul controlat din Spania franchistă, Generalul aștepta. Fusese numit totuși de Carol.  Nu putea să facă primul pas.

Lovitura de stat a lui Ion Antonescu. Fostul Mare Voievod vine acasă la General

Așa se face că a pus la cale o stratagemă. Având sprijinul legionarilor care nu uitaseră că îl apărase pe Căpitanul lor, generalul așteaptă protocolar să vadă cine vine la el. Adică dacă Regele Mihai îi va da calitatea de Prim Ministru. Evident, șarada a funcționat. Pe 7 septembrie 1940, când la Craiova, era cedat Cadrilaterul, Regele s-a dus la reședința Generalului din București. Venise Muntele la Mahomed cum se zice! Regele, generalul și legionarii, teoretic nu se înghițeau dar pluteau în aceeași barcă. Regele i-a dat mandatul de prim-ministru iar Antonescu a vrut titlul de Conducător al Statului.

Antonescu era anglofil. Vrusese ceva de genul „regele domnește dar nu guvenrează”. Acum, la 6 septembrie 1940, avea Țara în mâna lui. Urma să se „orienteze” atât pe plan intern cât și pe plan exten.