Numeroşi italieni sunt împotriva prezenţei lui Zelenski, în legătură video, la Festivalul de la Sanremo

Numeroşi italieni sunt împotriva prezenţei lui Zelenski, în legătură video, la Festivalul de la SanremoSursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Nu doar intelectuali și celebrități. Discursul de la Sanremo al lui Volodimir Zelenski nu este pe placul unei bune părți a lumii politice italiene și mulți membri ai opoziției strâmbă din nas atunci când se vorbeşte despre prezența sa în ultima seară a Festivalului.

Frontul majoritar, în schimb, începând cu partidul Fratelli d'Ítalia, după criticile ridicate ieri de Matteo Salvini, pare a fi destul de prodent şi evită să se pronunţe. Cu scopul, evident, de a evita controverse pe o temă delicată, care ar putea avea repercusiuni internaționale. Nici directorii Rai nu au făcut vreun comentariu, fiind absorbiţi de dificila soluționare a crizei interne a consiliul de administrație care luni, 30 ianuarie, ar trebuie să se exprime asupra bugetului pe anul 2023.

Zelenski a fost invitat la Festivalurile de Film de la Cannes și de la Veneția, precum și la Globurile de Aur

Cine nu se reține este însă Bruno Vespa, care, cu ocazia unui interviu recent, a acceptat dorința președintelui ucrainean de a interveni în cadrul evenimentului și, în timpul emisiumii Domenica In, a anunțat prezența acestuia la Sanremo. "Sincer, nu înțeleg tot acest tărăboi  - a spus el pentru ANSA -. La Festival au participat diverse personalități ale politicii internaționali și au fost tratate toate problemele sociale. Zelenski a fost invitat la Festivalurile de Film de la Cannes și de la Veneția, precum și la Globurile de Aur și regret aceast val de rea voință față de un om care luptă cu un curaj extraordinar pentru a salva libertatea poporului său''. Opinie împărtășită şi de un alt personaj istoric al televiziunii naţionale italiene, precum directorul Radio 1 și Generalul Andrea Vianello. ''Liderul unei țări care a fost invadată și care de un an este atacată cu bombe şi rachete nu poate vorbi la televiziunea italiană cu cea mai mare audienţă? - întreabă el - Cum aşa?". Controversele nu au avut însă niciun efect. Totul rămâne confirmat: mesajul video înregistrat, cu o durată de câteva minute, ar trebui difuzat în seara finală de sâmbătă, după concurs, dar înainte de prestația celor cinci cântăreți care vor intra pe lista scurtă (short list), deci, noaptea târziu. O alegere ​​dictată, aparent, de dorința de a nu amesteca mesajul lui Zelenski cu Festivalul muzicii italiene. La etajele superioare ale edificiului din Viale Mazzini (sediul RAI) se urmărește evident povestea, care ajunge să se intersecteze cu faza de fibrilație legată de aprobarea bugetului pe anul în curs. E foarte probabil ca subiectul Zelenski să fie abordat în consiliul de administrație de luni, având în vedere că și printre directori, există câţiva care nu sunt de acord cu prezența liderului ucrainean. După criticile ridicate de Salvini și petiția mai multor intelectuali, de la Carlo Freccero la Franco Cardini, împotriva participării sale, sâmbătă a sosit rândul liderilor opoziției. ''Sincer, nu cred că este atât de necesar ca președintele Zelenski să fie asociat cu un context de divertsment precum Sanremo''', comentează Giuseppe Conte. ''Dacă prezenţa lui Zelenski este folosită  pentru ca milioane de oameni să conștientize drama pe care o trăiește Ucraina – subliniază Stefano Bonaccini – atunci poate fi chiar un lucru bun. Dacă, în schimb, scena de la Sanremo trebuie să devină un spectacol al războiului, atunci chiar nu este cazul". 

În schimb, unii membri ai Partidului Democrat sunt în favoarea prezenţei lui Zelenki la Sanremo, cum ar fi de exemplu Matteo Orfini și Alessandra Moretti, precum și președintele Liguriei, Giovanni Toti, și Benedetto Della Vedova de la +Europe. Între timp, Asociația Utilizatorilor de Servicii de Radio și Televiziune a prezentat postului RAI un avertisment în care cere să nu permită participarea liderului ucrainean, deoarece teatrul Ariston nu poate deveni o scenă de propagandă politică, potrivit ansa.it

(Traducerea Rador)