Un avantaj poate reprezenta și o piatră de moară de multe ori.
În ultimul număr al revistei clubului FC Viitorul, Ianis Hagi, jucătorul celor de la Glasgow Rangers, fost component al grupării dobrogene, vorbește despre cariera sa, familie și ce înseamnă să porți un nume de referință în fotbal. Într-un interviu acordat jurnalistului Daniel Nanu, internaționalul român povestește că, în perioada de izolare, a studiat meciurile „Generației de Aur”.
„Am stat nedezlipit de ecran la meciurile date din nou de TVR în perioada de izolare. Bine, le mai văzusem, inclusiv faze pe YouTube, dar eram mai mic. Atunci i-am urmărit pe tata, pe unchiul Gică și pe cei din atac, Răducioiu, Ilie Dumitrescu... Toți au fost super!
Tata, Gică Popescu - mamă, mamă, ce urcări în atac avea! -, Dorinel, Dan Petrescu... Dorinel Munteanu și Selymes au alergat fantastic, mai ales pe căldurile acelea. Dan Petrescu, ce urcări! Răducioiu, Ilie, superexecuții... Am analizat cu tata fazele și-mi zicea mereu că le-a lipsit mult Sabău”, a spus Ianis.
Ne puteți urmări și pe Google News
Mijlocașul a atras atenția că numele pe care îl poartă îl obligă foarte mult. „Să știi că ușor nu e să fii băiatul lui. Greutatea numelui, plus exigența lui. Bine, el în general e exigent, dar cu mine era și mai și! Sunt conștient că atunci când cineva se uită la mine, mă compară cu el, dar eu sunt Ianis și caut să am stilul meu și drumul meu în viață”.
El și-a adus aminte și de primele contacte pe care le-a avut cu mingea de fotbal și a precizat că îi pare foarte rău pentru că nu a putut să-și cunoască bunicii din partea tatălui.
foto: Ianis, alături de bunicii din partea mamei
„De când eram mic mă jucam cu mingea prin casă, când singur, când cu bunicul. Chiar și cu bunica, pe ea o puneam să fie portar! Bunicii din partea mamei, pe cei din partea tatei, din păcate, nu i-am cunoscut. E unul dintre regretele mele, știu că au fost oameni deosebiți.
Apoi, pe la 5 ani, mergeam cu bunicul la terenurile de la Arena Națională și mă uitam la băieții care se antrenau. Mă lipeam de gard și mă uitam la ei. Când am început să merg și eu la fotbal, mă simțeam mândru că am ajuns ca băieții la care mă uitam când eram mic”.
Recomandările noastre
